Where the lonely ones roam

[Bell Evans]

• Chicoti incet, amintindu-si ca i se mai spusese asta; daca statea totusi sa se gandeasca, preferase intotdeauna sa vorbeasca despre problemele celorlalti decat sa le explice pe ale ei. Da, urase explicatiile; mai ales cele lipsite de sens, pe care trebuia sa le prezinte la nesfarsit. Ofta incet si o privi pe Alice, cu un zambet.
  
  "-Intradevar" admise ea, imbratisand-o.
  
  Incepea sa se simta mai bine; de parca ceva din interiorul ei ii spunea ca in acea lume nu exista doar tristete, suparare, distrugere; sau egoism, orgoliu si minciuni. Erau si oameni buni, persoane desavarsite care trebuiau luate ca exemple. Se ridica de pe fotoliu, cu acelasi zambet bland si se intoarse spre astropufa.
  
  "-Trebuie sa vorbesc ceva cu Carsten, dar ma voi intoarce" spuse ea, indepartandu-se cu pasi marunti.
  
  Strabatu multimea si il vazu in cele din urma, in compania lui Nate; ramase putin surprinsa, dar mai facu cativa pasi si ajunse in dreptul lor. Ii privi confuza, intrebandu-se ce ii putea aduce totusi pe ei doi impreuna; Nathan insa o privi cu un zambet bland, iar ea surase in semn de raspuns.
  
  "-Ce faceti?" intreba Bells, cu un glas moale.