Where the lonely ones roam

[Nathan Evans]

• Incuviinta usor din cap la raspunsul lui Carsten si o privi pe Bells, cu un zambet; parea a fi mai bine, desi nu putea fi sigur de asta niciodata. In fata celorlalti devenise maestra in arta disimularii - nu insa si in fata lui.
  
  "-Bells, te simti bine?" intreba Nathan, dupa cateva clipe de tacere.
  
  Tanara isi ridica privirile si le intalni pe ale lui; afisa un suras mic si sopti un Da! ce parea a fi destul de sigur. Totusi, spera sa ramana asa; in ultima perioada statuse departe de subiectul pe care il discutau de fiecare data. Credea ca asa ar fi putut sa o ajute, sa treaca mai usor peste disparitia parintilor si sa revina la viata anterioara. Era insa constient ca pentru el nu functiona. Bell era singura fiinta in fata careia indraznea sa spuna cu adevarat ce simte, cum gandeste; iar acum, ca se ascundea pana si de ea, nu era prea sigur de unde va ajunge.