Imaginary II

[Veronique A. Dupont]

• Ii zambi in semn de raspuns cercetasei si continua sa inainteze. Gandurile ii erau pierdute undeva in trecut, iar sufletul ii fremata dupa acele momente apuse. Ii era dor de Helena, de zambetul ei dulce, de Nick, care le facuse aventura de o mie de ori mai palpitanta si ii era dor de Ronnie si de Bell cele din trecut. Ii era dor de prietenia lor ce parea ca ar fi putu dura la nesfarsit, dar, adevarul era ca, dupa ce Helena parasise castelul, nici prietenia cercetasei si a viperinei nu mai ramasese aceeasi. Continuau sa se salute cand se vedeau pe holuri sau sa dezbata ultimile zvonuri daca apucau sa stea in aceeasi banca, dar nu mai erau la fel de apropiate si niciuna nu incercase, pana in acel moment, sa restabileasca relatia initiala.
  
  Se intoarse cu capul inspre Bell sa-i spuna cat de mult ii lipseau acele momente, dar vazu o umbra taindu-le cale, iar apoi observa o dunga de blana argintie stralucind in lumina lunii. O lua la fuga in directia in care o luase animalul. Stia ca ceea ce facea nu era bine, dar vroia sa rezolve acel caz cat mai repede. Ce se intamplase de varcolacul nu avusese timp sa-si ia potiunea? De ce Hagrid il lasa sa cutreiere padurea fara a incerca sa-l prinda? Toate acele intrebari o nauceau si, pentru o secunda, isi dori ca Helena sa fi fost acolo cu ele sa le ajute. De cele mai multe ori fosta cercetasa se dovedise a fi cea mai cerebrala dintre ele. Ea gasea mereu raspunsul la intrebari, dar niciodata nu inceta sa puna altele noi.