Where the lonely ones roam

[Bell Evans]

• Bell se intoarse pe calcaie, indepartandu-se de micul grup si lasandu-i pe baieti in urma; o ruga pe Lexie sa o urmeze si reusi in cele din urma sa ajunga intr-un colt mai linistit al incaperii, unde se oprise si lua loc pe o canapea imensa. Ii facu semn viperinei sa se aseze langa ea si lasa un zambet mic sa-i infloreasca pe chip.
  
  "-Mici neintelegeri intre baieti" admise cercetasa, cu o voce mica. "Iar Nate, ei bine..e primul lui an aici. Si a fost plecat o perioada, dupa moartea parintilor nostri. Cert e ca acum s-a intors si sper sa fie mai ok ca data trecuta. Ii e destul de greu si nu cunoaste prea multa lume, dar e foarte de treaba. Si nu spun asta doar pentru ca e fratele meu" chicoti Bells. "Nu ma mir ca nu l-ai vazut pana acum, e genul acela inchis in el si retras - cum eram si eu la inceput" concluziona tanara, cu un mic oftat.
  
  Ar fi vrut sa-l vada socializand, iesind in week-end'uri la Hogsmeade, savurand primii ani la castel cum o facuse ea. Dar uita un mic amanunt - parintii lor inca erau in viata cand Bell si Rose venira acolo; gemenele avusesera parte de o copilarie foarte frumoasa si linistita. Pacat ca a lui fusese stricata de asemenea evenimente nefericite.
  
  "-Timpul vindeca tot" murmura ea, ca pentru sine, cateva minute mai tarziu.