Where the lonely ones roam

[Bell Evans]

• Facu ochii mari, incantata la culme de idee; nici nu ar fi vrut sa-si inchipuie la reactia lui House cand s-ar fi trezit din nou cu micutele lui londoneze pe cap. Chicoti incet, trecandu-si o mana prin parul lung, saten inchis. Prezenta lui Odette avea un efect aproape bine-facator asupra ei, fapt ce o bucura. Putea sa fie asa, intr-o stare de amorteala; nici fericita, dar nici chinuita de durere. Tematoare, dar nu panicata; incarcata de regrete si suferinta, dar nu mizerabila. Echilibru - de asta avea nevoie; trebuia sa-si impinga limitele pana la atingerea unui echilibru care sa-i calmeze fiinta.
  
  "-Chiar ma intreb ce ar spune" ingana ea, ridicandu-si privirile din ceasca.
  
  Odette zambi iar Bells isi dadu ochii peste cap; fusese intradevar una din aventurile vietii sale. Saracul barbat le chemase si taxi'ul in ultima noapte, numai sa plece de pe capul lui.
  
  Realiza ca era privita de Nate si ii facu usor cu mana, confuza; baiatul insa arbora un zambet larg si il batu usor pe spate pe Carsten, dupa care se ridica si se indrepta spre locul unde stateau ele. Ajunse curand langa canapea si se prezenta, intinzandu-i mana lui Odette, bine-voitor si cu un glas moale.
  
  "-Intradevar, el este fratele meu" admise Bells, chicotind incet.