it's you and me against the world

[Bell Evans]

• O urma de incruntare ii aparu pe chip si se desprinse din bratele lui, privindu-l putin dezorientata; realiza insa ce intentionase sa spuna si simti cum sangele ii paraseste obrajii, facand-o sa se albeasca la fata.
  
  "-Sa nu mai spui asta..niciodata" sopti Bell, clatinand usor din cap si imbratisandu-l ea de data asta. Nu mai voia sa vorbeasca despre moarte; nu voia sa afle cine ar fi trebuit sa ia locul cui, care pe care va ucide sau cine va ramane alaturi de ea. "Nate si Sal isi au locul lor. Iar tu il ai pe al tau, si nu il vei pierde niciodata" continua tanara, cu aceeasi voce mica. Nu voia sa-l piarda si pe el.
  
  Gasise un sprijin, o persoana dispusa sa-i fie alaturi in momentele grele; si nu voia sa renunte la ea, la fel cum facuse in trecut cu altele. Daca ar fi trebuit sa lupte, ar fi facut-o. Si cu minimele sanse de invingere, tot ar fi facut-o; se saturase sa piarda pe toata lumea si sa ramana doar ea la final.
  
  Fusese mereu persoana care sa se preocupe de cei din jur, dar mai putin de ea; iar in momentul in care Carsten intrase in viata ei, realizase ca cineva avea grija si de ea. Mai ales dupa moartea parintilor, acest fapt vecnise aproape ca o binecuvantare; Nate - Nate era fratele sau mai mic, alaturi de care crescuse si pe care il iubea, iar Salathiel ii devenise un prieten la fel de apropiat. Nu ar fi vrut sa renunte, iar daca moartea avea sa intentioneze sa il rapeasca si pe unul din ei ar fi facut tot posibilul sa nu reuseasca, oricare ar fi fost pretul platit.