Cicatricea lunii

[Mina Fabienne Potter]

Mina era foarte incantata cand o vazu pe Lisa. Insa lucrul ciudat care se intampla dupa, nu avea nicun sens. Lesina. Auzea o voce calda si mieroasa care o striga pe nume, care parca o implora sa se trezeasca. Insa nu putea. Ceva o tine acolo, adormita, isi dorea din tot sufletul sa se poata trezi, insa se parea ca nu putea. Incerca sa isi deschida ochii, insa totul fusese in zadar. Simtea cum inchietura maini o arde, si cum parca ceva se apropia veriginos de ea. O forta magnetica. Mina nu putea sa se miste, nu avea nici cea mai mica idee de ce nu isi putea deschide ochii. Oare de ce lesinase? Nu se mai simtise niciodata asa. Parca plutea pe un norisor roz, si era inconjurata de ingerasi. Se simtea foarte, foarte bine. Niciodata nu lesinase. Si tocmai acum isi gasise sa lesine. Cand o chemase pe Lisa, si aceasta era prezenta langa ea. O simtea. Simtea cum isi tine mana peste a ei, dar nu putea face nimic, ca sa ii spuna ca este bine si sa nu se ingrijoreze.

Deodata simti ceva care o arde peste incheietura mainii. Deschise brusc ochii si vazu mana Lisei, care era peste a ei. Soimita ii cauta privirea prietenei sale, si intr-un final o gasi. Citind in ochii ei, putea vedea ca ea era la fel de onfuza cum se simtea Mina in acest moment. Incerca sa isi retraga mana, insa o forta magnetica o tinea acolo, nevrand sa le eibereze. Uitandu-se mai bine, Mina observa ca cicatricea ei, care era odinioara rosie si umflata, aum se contura frumos intr-o semiluna, exact ca cea de pe cer. Soimita isi inabusi un strigat. Nu stia cum sa reactioneze in asemenea cazuri. Si secretul pe care il vea ea cu sora ei si cu Darkason, o facu sa se inspaimante. Nu era destul doar acela? Acum i-a mai aparut o cicatrice? Era chiar perfect. Incerca insa sa nu faca urat de fata cu prietena ei Lisa. Deoarece aceasta nu o vazuse niciodata enervandu-se, si chiar nu isi dorea sa isi schimbe parerea buna care o avea despre ea. Mai incerca inca o data sa isi traga mana, insa de data asta reusi. Insa doar pentru un minut, deoarece mana ei se lipi de a Lise de tot, in momentul urmator. Brusc simtii cum ii vine din nou sa lesine. Insa de data aceasta nu o mai facu. In capul ei era un adevarat razboi. Nu se putea gandi decat la urmatoarele versuri. Acestea ii inundau gandirea, si soimita se straduia din rasputeri sa le gaseasca un sens.

How can I decide what's right?
When you're clouding up my mind
Can't win your losing fight all the time
Not gonna ever own what's mine
When you're always taking sides
You wont take away my pride
No not this time
Not this time

How did we get here?
I use to know you so well
How did we get here?
Well, I think I know.

Insa raspunsul ei la aceasta intrebare trebuia sa mai astepte, deoarece din spatele a catorva copaci, aparura 3 Devoratori ai Morti. Soimita se ridica repede in picioare, tragand-o pe Lisa dupa ea, din moment ce erau lipite. Cu o mana isi scoase bagheta de sub roba, si cu cealalta o trase pe Lisa mai aproape de ea. Nu stia ce dorea acei Devoratori, dar nici nu dorea sa afle, deoarece avea ea o vaga banuiala. Si spera din tot sufletul ca acesl lucru la care se gandea ea sa nu fie adevarat. Isi indrepta bagheta spre Devoratori exact in momentul in care acestia isi dadusera jos mastile. Soimita se apropie cu un pas, ca sa le poata vedea mai bine fetele. Unul era foarte inalt, cu parul brunet, si cu ochii de un albastru ca topazul, altul era scund, cu parul alb, si cu ochii verzi, si cel din mijloc, dupa parerea Minei era cel mai inalt, avea parul de un blond-alburiu, iar ochii ii erau de un rosu stralucitor. Soimita se retrase inapoi, tragand-o pe Lisa dupa ea. Pe fata ei se putea citi spaima. Nu mai avusese niciodata de-a face cu un Devorator Vampir, si nu dorea ca acel lucru s inceapa acum. Devoratorul cel blond se apropie ssi facu o reverenta. Sangele soimitei ingheta in vene. De ce oare i se inchinase acel barbat? Nici macar nu il cunostea? Se uita la Lisa, sperand ca aceasta sa aiba un raspuns, dar se pare ca si ea era la fel de uimita ca Mina. Ceilalti doi barbati facura la fel.
-Domnisoarelor! Ne bucuram sa va intalnim intr-un sfarsit! zambi el.