Where the lonely ones roam

[Bell Evans]

• "-Nu e adevarat" sopti ea, cu glasul scazut. Il privi putin surprinsa, cu ochii mariti de uimire.
  
  Nu ii trecuse niciodata prin minte asa ceva, desi probabil altii vedeau lucrurile cu totul pe dos fata de ea. Stia ca gasea un sprijin in persoana lui Carsten si nu voia sa-l piarda; de fapt, daca statea mai bine sa se gandeasca, nu voia sa-l piarda pe el ca om. Cu toate defectele lui, ii admira calitatile si se lasa influentata de faptul ca nimeni nu era perfect - intr-o masura sau alta. Deci si ea si el urmau acest model.
  
  Clatina insa usor din cap, ridicandu-se si intorcandu-se cu spatele; nu voia sa o vada atat de tulburata, avand in vedere ca deja avea o parere jalnica despre ea. Atat de vulnerabila si slabita incat ar fi cedat din prima in fata unei presiuni mai ridicate. Nu voia sa fie asa, voia sa fie puternica si sa invete sa treaca peste anumite lucruri care o doborasera in trecut. Viata se rezuma la prezent si viitor.
  
  Continua sa ramana asa, privind absenta peretele gol. Probabil se vedea ciudat din exterior, dar in interiorul sau avea loc o lupta ciudata. Tot zbuciumul care o chinuise pana atunci parea sa se intensifice si numai cand simti mana lui Carsten pe umarul sau se intoarse, incercand sa ramana calma, fara sa-si tradeze starea interioara.