Funny Faces

[Asaki Sayoko]

Prinsese toate zgomotele din jur, cu excepţia bufnetului.

-Nu e un mesaj. e un desen. Nişte dungi pe deasupra şi e un cod, spuse asiatica. Se scoate prin funcţii de trigonometrie şi ceva geometrie de gimnaziu...

Apoi observă şi ea cufărul.

-Ai vrut indiciu? Poftim. Deschide-l, dacă vrei să ştii ce e-năuntru. Nu cred că mă interesează. Totuşi nu-l deschide! se răzgândi ea, în nici zece secunde. Mai bine nu. E prea la fix...

Cam într-un sfert de oră avea un şir uriaş de numere pe hârtie, unele întregi, altele cu virgulă. Se gândi că ar trebui să se refere la cum erau numerotate caracterele în silabarele lor. Dar care? Katakana? Hiragana? Kanji? Era sigură că zerourile erau pauze, pentru că se repetau prea des, dar restul era o ceaţă. Apoi îşi dădu seama că nu era obligatoriu ca mesajul final să fie în japoneză. Adică, modelul apăruse când pânza era în mâinile Minei...

-Sunt prea multe numere ca să se refere la caractere japoneze. hotărî ea. Dar tot am nevoie de timp...