it's you and me against the world

[Bell Evans]

• "-Era..complet diferit" murmura tanara, cu glasul cuprins de un tremur aproape inobservabil.
  
  Isi aminti copilul care o astepta in fiecare vacanta de Craciun sau la terminarea anului in Gara, cu un zambet imens pe chip; ii sarea in brate si incepea sa ii spuna cat de mult ii simtise lipsa, cat de goala era casa fara ea si sora sa. Iar parintii ii priveau cu mandrie, rugandu-l de fiecare data sa nu o cicaleasca prea mult. Dar ea il iubise din clipa in care aflase ca va mai avea un frate si nu existase niciodata pericolul de a-l uri sau invidia. Nu ar fi fost niciodata in stare sa ii poarte pica, sa il urasca sau sa nu ii ierte ceva. Probabil asta se intampla cand iubeai cu adevarat pe cineva.
  
  Moartea parintilor isi spusese cuvantul in cea mai tragica maniera posibila; din copilul sociabil, vesel si vioi, Nate devenise un adolescent retras, fara a simti nevoia sa petreaca timp in compania celorlalti. Suferinta schimba intradevar oamenii, pentru ca Bells era singura cu care el vorbea si in fata careia isi deschidea sufletul.
  
  "-Dupa ce au murit parintii nostri s-a schimbat radical. Nu era asa inainte de asta; cred ca nu l-ai recunoaste daca ti l-as fi prezentat cu un an in urma" continua Bell, dupa o pauza lunga de tacere.