Old habbits

[Asaki Sayoko]

OOC: Şteef, nu e voie să zici ce face personajul subsemnatei, e Power Play! Eu te iert, da' e regulă.

BIC:

Iniţial, Sayoko bodogăni ceva în japoneză. De mult nu vorbise cu nimeni. Adică, de vreo săptămână, ceea ce nu e puţin în cazul unor schimburi de replici uzuale, aşa că se dezobişnuise să pronunţe saluturi. La ore - singurul ei domeniu de activitate în ultimele câteva zile - nu foloseai nici "salut" şi nici "pa", aşa că primul cuvânt clar scos de ea fu tot în japoneză, anume "Konbanwa". Pe urmă îl examină o clipă, fără să lase să i se citească nimic pe chip, şi-şi dădu seama că probabil el nu înţelesese, aşa că îşi traduse mintal şi repetă, pe un ton cald, dar nu foarte afectiv, ci, mai degrabă, cât de formal posibil:

-Bună seara.

Fără să-şi dea seama, se ridicase. Politeţea ei exagerată de acasă era un obicei nu tocmai rău, dar de care ar fi preferat să se dezveţe un pic... Lăsă peniţa pe o coală plină de pete şi mâzgâlituri şi, ţeapănă ca un băţ, dar fără cel mai mic sentiment de încordare, zâmbi liniştit, privindu-l atentă, însă fără să facă din situaţie ceva mai incomod pentru el decât era deja. Apoi se prezentă, pe un ton uşor placid:

-Asaki Sayoko.

Pe urmă, în aşteptarea răspunsului lui, îşi permise să privească forma stranie a lunii, tăioasă ca o spadă, concretă şi reală ca o bucată de argint, şi totuşi diafană şi fantomatică, marginile-i topindu-se în negrul nopţii. Apoi se uită la firele de iarbă, mici pumnale scurte care sfâşiau văzduhul, parând a aparţine unei armate de fiinţe minuscule, invizibile, care ducea un război împotriva luminii satelitului natural al planetei. Văzu, oe urmă, o fiinţă ciudată, mică, care nu făcea nicio mişcare vizibilă ca să înainteze, deplasându-se fără zgomot, învăluită într-o lumină ceţoasă şi portocalie. Îşi dădu seama ce era: pisica ei, Okuni.

Şi totuşi, în tot timpul ăsta, păruse să fie în continuare atentă la cercetaşul din faţa ei, persoană vag cunoscută, numai din priviri.