it's you and me against the world

[Bell Evans]

• Cateva lacrimi se revarsara pe obraji, aducand si o urma de zambet pe chipul obosit; le sterse in graba, plecandu-si privirile. Intradevar, Hayden fusese mereu genul acela de persoana care se atasa puternic de cineva. La fel se intamplase si cu ei doi - se gasisera practic unul pe altul intr-un moment in care amandoi aveau nevoie de cineva alaturi. Ea ramasese singura, dupa plecarea lui Rose si a verisorilor de la castel, iar el tocmai isi pierduse fratele.
  
  "-Se atasa foarte repede de oameni" murmura ea, cu glasul scazut, incarcat de o emotie puternica. "Si nu voia sa-si piarda prietenii, ar fi facut orice sa-i tina langa el" continua Bells, cateva clipe mai tarziu.
  
  Isi stranse cu putere bratele in jurul taliei, plecandu-si capul; durerea devenea atat de puternica in momentele in care vorbea despre el la trecut, atunci cand realiza ca nu mai era acolo pentru ea. Se intoarse cu spatele la Carsten, izbucnind din nou in lacrimi. Drama din interiorul sau nu avea sa se vindece niciodata; nu putea sa treaca peste moartea lui, nu reusea sa gaseasca un motiv suficient de bun care sa o determine sa faca fata suferintei acerbe care ii devora incet incet toata fiinta. Nu voia sa il uite si nici nu voia sa mai sufere.
  
  Infricosata ca avea sa piarda amintirile cu el si in acelasi timp cu o dorinta interzisa de a se mai tortura cu clipele petrecute in compania lui - era un drum greu de strabatut. Si nimeni nu reusea sa o ajute, chiar daca avea alaturi unele persoane ce ar fi fost in stare sa faca orice doar pentru bunastarea ei.
  
  "-Eram..atat de apropiati" reusi ea sa rosteasca in cele din urma. "Toata lumea credea ca suntem de fapt impreuna, dar nu vrem sa recunoastem asta. Relatia noastra depasise insa acest stadiu; trecuse de o simpla prietenie, de dragostea aceea temporara intre doi indragostiti si ajunsese intr-un punct in care doar moartea putea sa ne mai desparta" continua Bell. "Lucru care s-a si intamplat".