it's you and me against the world

[Bell Evans]

• Lua o gura mare de aer, menita sa-i calmeze plamanii chinuiti de lipsa oxigenului. Un zambet vag ii acoperi pret de cateva clipe chipul, dar disparu curand; se intoarse, tintuindu-l pe Carsten cu privirile.
  
  "-Hayden nu a fost iubitul meu; nu am fost impreuna, nici nu am fost simpli prieteni. Am fost mai mult decat astea doua la un loc" sopti ea, tematoare, cu o voce ragusita.
  
  Mereu urase explicatiile; poate si pentru ca nu era prea buna la acest capitol si de obicei lumea intelegea cu totul altceva. Spera insa ca tanarul sa fie o exceptie si sa nu incepe sa faca interpretari proprii la ceva ce fusese real, ceva ce se intamplase cu doar doi ani in urma, intre zidurile aceluiasi castel.
  
  Amintirile cu el erau atat de puternice uneori incat avea impresia ca Hayden era acolo, langa ea. Gata sa o ia in brate si sa-i spuna ca totul va trece, gata sa o faca sa rada sau sa o indemne sa se imbrace sau sa manance. Era un frate mai mare, un tata, un cel mai bun prieten un tot unitar care o ajutase extrem de mult in anii in care suferise dupa sora sa. Iar ea il ajutase la randul sau, desi stia ca nici macar nu se comparau sacrificiile facute.
  
  Moartea insa il rapise de langa ea, mai devreme decat fusese necesar. Charles Lestrange - numele devoratorului care il sacrificase pe el pentru realizarea unui horcrux; simtise o usurare aproape bolnavicioasa cand il distrusese si le cautase si pe celelalte. Nu crease decat trei, inainte sa ajunga in Azkaban, pentru ca mai apoi sa evadeze. Iar ea fusese cea care il omorase; prima viata pe care o luase si probabil si ultima. Dar nu ii parea rau pentru moartea lui, ci doar pentru ca ea fusese cea care isi patase mainile de sange; era constienta insa ca meritase.
  
  "-Stii..cel care l-a ucis pe Hayden" incepu ea, dar se opri in cele cateva secunde care urma. "L-am ucis la randul meu" sfarsi cercetasa, analizandu-i reactiile lui Carsten.