it's you and me against the world

[Bell Evans]

• Simtea tensiunea din bratele lui, aproape inclestate pe talia ei subtire; simtea si durerea venita din lipsa circulatiei sangelui, dar nu spuse nimic. Probabil o astfel de remarca din partea ei l-ar fi ranit si asta era ultimul lucru pe care il voia in momentul de fata. Voia doar sa-l faca sa realizeze ca si ea ar fi fost acolo pentru el, ca si ea tinea la el intr-un mod la fel de realistic. Si se temea sa nu-l piarda sau sa-l indeparteze cumva.
  
  "-Iubesc asa ceva pentru acelasi motiv pentru care tu tii la mine" ii raspunse ea, cu o urma de zambet pe chip. "Nu trebuie sa ai un motiv, asta vine din suflet, din adancul fiintei tale. Nu e ca si cum ar fi ceva ce ai putea controla - si chiar daca ar fi asa, nu s-ar schimba nimic" sfarsi cercetasa.
  
  Acela fusese poate unul din cele mai sincere momente din viata ei; de obicei nu mintea, pentru ca toata lumea isi dadea seama cand o facea. Dar acum nici macar nu intentionase; spusese exact ce avea in minte si in inima. Tinea la el si asta nu putea sa se schimbe; facuse atat de multe pentru ea si totusi. Nu era obligatie, nu era ceva care o lega de Carsten, ceva ca o datorie. Nu se apropia nici macar putin de acel sens.
  
  Era natural, firesc, normal; nu avea cuvinte sa descrie sentimentul pe care doar el reusea sa i-l dea. Se simtea protejata, de parca nimic nu ar fi reusit sa o raneasca. Hayden si tatal ei fusesera la fel si pe ei ii pierduse; acum teama ei devenise una si mai adanca. Dupa ce suferise in urma mortii atator persoane dragi, se temea si pentru viata lui Carsten; avea impresia ca toti cei apropiati ei sunt blestemati si in cele din urma isi gasesc sfarsitul, intr-un mod sau altul. Hayden murise; Rose plecase departe de castel, iar parintii ei sfarsira intr-un mod si mai oribil.
  
  "-Orice ar fi..nu as vrea sa te pierd. Nu si pe tine" sopti Bell, oftand incet.