the nobodies

[Bell Evans]

• "-Bineinteles ca nu" raspunse ea, incet.
  
  Era constienta ca Daria avea ceva special inca din prima clipa in care privirile lor se intalnisera; iar apoi, disparitiile repetate, schimbarea aspectului ei fizic. Toate se legau intr-un mod destul de dubios pentru un necunoscator, dar nu si pentru ea. O vazuse de atat de multe ori iesind din Padurea Interzisa incat in cele din urma renuntase la a se mai gandi daca era bine ca mergea tocmai acolo; probabil era cel mai sigur loc, atat pentru ea, cat si pentru ceilalti.
  
  "-Si am fost intotdeauna mandra de casa mea" continua tanara, cateva clipe mai tarziu.
  
  Totusi, nu putea nega ca avea momente in care se indoia de apartenenta ei la Cercetasi; Jobenul ezitase cand o sortase, dorind sa o trimita la Ochi-de-Soim. Avusese lungi clipe in care regretase propria decizie, atunci cand il rugase sa o sorteze la Cercetasi. Nu se simtea ca o adevarata cercetasa, nu avea curajul acela specific casei. In schimb, loialitatea si celelalte calitati se regaseau in caracterul ei. Si totusi, fusese sefa de casa pentru Cercetasi, fusese o membra aleasa, dar asta nu ii infirmara remuscarile si regretele. Poate chiar s-ar fi potrivit mai bine la Ochi-de-Soim.
  
  Isi ridica privirile, observand-o pe Myrtle; zambi slab, facandu-i cu mana. Un gest patetic daca ar fi stat sa se gandeasca mai bine, dar incerca de fiecare data sa ramana la fel de apropiata de ea. Chiar daca nu reprezenta mai mult decat o silueta translucida, pentru ea devenise o colega de suferinta in ultimele luni. Ii placea sa vina acolo, ii placea sa o auda vorbind singura si realizand in cele din urma ca era si ea acolo.