it's called german pride

[Effy K. Dietrich]

• Privi oarecum absentă fumul de ţigară ce se înălţa pe lângă ea şi Carsten , în timp ce aştepta răspunsul acestuia. Deşi nu trecuse mult timp până vorbi, faptul că fusese linişte, doar vântul bătând în fereastră auzindu-se, o făcu să estimeze greşit intervalul. Avea mai mereu acea tendinţă de a se lăsa în astfel de momente, atrasă de gândurile ei vicioase, ce mai apoi nu-i dădeau pace. Ştia foarte bine că asta se va întâmpla, dar mereu făcea această greşeală. Era ca un cerc nesfârşit al slăbiciunilor.
  
  "Să înţeleg că nu aţi fost tocmai cei mai buni prieteni." Murmură Liz cu un zâmbet uşor forţat şi un ton ce voia să fie sarcastic.
  
  Din moment ce aparţinuse casei Viperinilor , nici nu se prea aşteptase la altceva, chiar dacă se străduia din greu să nu facă parte din acea categorie care crede în prejudecăţi. De fapt chiar spera să demonstreze că această 'regulă' de antipatie nu se aplică neapărat; spera ca ea şi Carsten să fie amici. Îşi ridică privirea ca de safir, cercetătoare spre acesta, şi fără să vrea oftă. Din câte ştia el avea sânge pur, iar ea ... impur. Asta făcea uşor neîncrezătoare , dar nu în totalitate.