it's you and me against the world

[Bell Evans]

• Realiza ca toata teama si durerea care pluteau in jurul ei pana atunci disparusera, ca prin farmec; atitudinea galanta a lui Carsten reusise sa o distraga de la propriile ganduri si sa o faca sa intre in jocul lui, menit sa ii distreze pe amandoi. Lua paharul cu vin de pe masa frumos aranjata si zambi larg, privindu-l cu blandete.
  
  "-Cu tine ma simt..intreaga" marturisi ea, incet. Asta era singurul adevar de care era constienta.
  
  Renuntase la a se mai gandi la consecinte, la sentimente ilogice sau relatii interzise. Cu el nu era asa; cu el stia ca nu exista pericolul sa-l piarda din motive stupide. Iar el ar fi putut fi sigur ca nu avea sa o piarda; se legasera intr-un mod ciudat si puternic, un mod care nu avea sa permita niciodata niciunuia dintre ei sa se indeparteze unul de celalalt. Era mai puternic decat sentimentul sora mai mica - frate mai mare sau tata - fiica. Era ceva special, unic, care nu putea fi descris in cuvinte. Dar o ajuta, poate mai mult ca orice altceva.
  
  "-Pentru prietenia noastra" murmura tanara, ciocnind incet paharul sau de cel al lui Carsten.
  
  Ar fi putut adauga ca era cel mai bun lucru care i se intamplase de la moartea lui Hayden sau moartea parintilor pana atunci; dar stia ca ar fi fost de prisos. Simtea ca el o intelege, ca lui nu trebuie sa-i explice sau sa incerce sa isi ceara scuze pentru ceva ce nu facuse. Iar asta era probabil unul din lucrurile care o faceau sa capete incredere in sine; sa se increada in fortele proprii, sa stie ca daca avea sa cada vreodata cineva era acolo pentru ea, sa o ridice.
  
  Nu se gandise niciodata la posibilitatea de a avea un alt tata, sau un alt cel mai bun prieten. Nu reusise sa-si imagineze o existenta fara Hayden sau fara proprii parinti si probabil nimeni nu putea sa-si inchipuie un asemenea lucru. Era prea dureros, incepeai sa suferi doar la gandul acesta. In momentele in care treceai prin asa ceva, lucrurile se schimbau semnificativ; erai distrus, gol pe dinauntru si incapabil sa mai simti altceva decat durere. Diferenta semnificativa era totusi cea ca el reusea sa o faca sa se simta mai bine. Reusea sa aduca o urma de zambet pe chipul palid, nedormit, sau un chicotit incet in glasul mereu scazut. Probabil ar fi suferit mai mult ca niciodata daca l-ar fi pierdut si pe Carsten; se cutremura incet cand gandul isi facu loc prin mintea ei, dar clatina usor din cap si arbora un zambet plin de satisfactie. Nu, el avea sa ramana acolo pentru ea, pentru totdeauna; trebuia sa fie asa.