You and me or us?

[Aylee L. Lovel]

Ei bine, in acel moment se asteptase la aproape orice, dar nu la reactia aceea vehementa din partea lui Kuyt. Dar pana la urma la ce se asteptase de la el? Nu era altceva decat un copil, un alt mascul care se lasa condus pe moment de niste hormoni care il faceau sa o ia razna. Oare de ce crezuse ca poate chiar e un baiat normal? De crezuse ca e detreaba? Se prefacuse atat de simpatic, cand ii daduse geaca lui, cand o imbratisase ca sa nu ii fie frig... Dar cine stie ce gandise in acel moment? Mai mult ca sigur ca nu se gandise deloc. Si apoi, dintr-o data, ii sare tandara.
-Ce mai vrei, intreba ea ranita. Pleaca! Ti-ai satisfacut hormonii, acum urmeaza sa pleci si sa uiti ca s-a intamplat ceva, sa uiti ca noi doi ne-am cunoscut vreodata!
Ceva in interiorul ei urla. Striga la ea sa nu il lase sa plece, sa il faca cumva sa ramana, insa vocea ii ramasese la fel de ferma pana la sfarsit. Isi inconjura talia cu bratele, in parte din cauza frigului si in parte parca pentru a se apara. Stia ca acum urma randul lui sa atace. Se simtea atat de vulnerabila in acel moment, incat avea impresia ca s-ar fi ranit si daca cineva i-ar fi trecut o pana peste pielea maslinie. Era gata sa accepte lovitura, nu mai avea ce sa faca. O lacrima i se prelinse pe fata. Spera ca din cauza apei ce ii impanzea deja fata el nu va observa. Desi, ce diferenta ar fi facut? Pe el nu il interesa ea, Aylee. El era interesat doar de o fiinta de gen feminin cu un zabet dragut.
-De ce esti inca aici?
Aceasta intrebare fusese mai mult soptita. Nici nu era sigura ca el o auzise. Intr-un fel, i-ar fi placut sa o fi auzit, vroia sa afle raspunsul la intrebare. Pe de alta parte, nu se umilise destul in fata unui pusti care nici nu petrecuse mai mult decat o noapte la castel? Incet, dar hotarat, se intoarse cu spatele la el.