it's called german pride

[Effy K. Dietrich]

• Cercetaşa ascultă atentă toate spusele lui Carsten, şi nu îşi putu stăpâni un zâmbet. Aceşti Sfinţi Mortali făceau exact ceea ce îşi dorea ea dintotdeauna,echilibru. Nu putea spune că erau răi, dar nici buni. Erau puţin din amândouă. Nu distrugeau orbeşte, din câte aflase cel puţin, ci gândeau fiecare mişcare astfel încât să fie puşi în avantaj şi să aibă parte de ceea ce au nevoie. Şi totuşi faptul că lucrau din umbră şi faptul că îi manipulau aşa cum doreau o făcea uşor sceptică cu privire la grupaţie. Nu sportase niciodată ideea de a fi controlat , îi părea una din cele mai chinuitoare pedepse. De-ar fi fost vreodată nevoită să aleagă dintre o viaţă de slugă şi moarte, ar fi înclinat spre a doua variantă fără să ezite.
  
  "Şi totuşi dacă spui că lucraţi din urmbră, şi nimeni n-ar trebui să ştie de voi, de ce îmi povesteşti tocmai mie ?" Se trezise vorbind înainte să se gândească bine la ceea ce spune, dar nu-i părea rău. Chiar avea o ciudată curiozitate să-i afle răspunsul. Nu s-ar fi mirat de-ar fi scos bagheta şi ar fi folosit vraja Obliviate pe ea; ar fi fost cea mai simplă şi eficace soluţie. Şi totuşi nu credea că se va întâmpla cu adevărat acest lucru, n-ar fi avut niciun sens. De ce s-ar fi obosit să-i explice în detaliu, dacă până la urmă va fi uitat totul? Era pur şi simplu ilogic.