Insomnie

[Alexandra Victoria Cooper]

OC: Toti sunt invitati!

"Nu pot dormi", isi spuse roscata, clipind des. Privea tavanul pe care oricum nu il vedea din cauza intunericului si numara mintal oile, cum facea cand era mai mica. Pe masura ce inainta, sarea peste numere trecand la numere din ce in ce mai mari, intentionand sa isi pacaleasca creierul si sa adoarma. Autosugestie, adica:
"5...6...7...`100...101...300...456"

Ofta profund, mai ales cand sforaieturile colegii sale de camera se intetira, enervand-o. Dar... nu o invinovatea, caci, sarmana muncise mult in ziua respectiva. Cel mai probabil nici macar nu avea sa isi aminteasca a doua zi cum a adormit.

Isi baga capul sub perna, incercand sa o ignore. Inchise ochii si cauta ceva frumos la care sa se gandeasca. Dragoni, Potiuni, Ierbiologie, vara-sa...Nimic nu o ajutau. Casca lung, obosita. Da, asta era cu adevarat ciudat. Casca de oboseala si totusi nu ii era somn. De trecut in categoria fenomenelor paranormale. Se ridica in capul oaselor si privi ceasul de pe noptiera, care indica superba ora :23:00. Adica nu trecuse decat o ora de cand se bagase in pat cu intentia sa adoarma si de o ora nu reusise performanta asta.
---
Gata, nu avea sa se mai chinuie. Isi aranja patul la loc, verifica daca temele pe a doua zi erau facute, verifica ceasul desteptator care sa sune dimineata. Totul era gata.
Se mai gandi odata. Dar totusi, incalcau regulile. Asta nu era bine. Dar..?Dar!
Nu avea sa fie nimic rau, ceva nevinovat, gen, o plimbare pe coridoare la miezul noptii, ca in filme. Cliseu, vorba unei amice. Prea mirosea a cliseu, de fapt.

Se imbraca destul de grospe deasupra casa evite o raceala si iesi tipil din dormitor. Cobori la fel de tipil pe scari si parasi Turnul Astropufilor, cufundat intr-un semi-intuneric, datorita lunii.
Isi ruga tabloul sa nu o dea de gol si porni la plimbare. Pasii ei rasunau pe holuri si ele cufundate in semi-intuneric. Peretii gri-albastrii dezvaluiau tablouri a diverse personaje importante sau interesante, care insa isi vorbeau intre ele, fara probleme. Probabil se obisnuisera cu elevii care sa cutreiere coridoarele. Unele dintre ele chiar intrebau de ce e singura. Ea le zambea sau ii ignora, in functie de dispozitia din acel moment.

Acum intelegea de ce in filme erau mereu cel putin doi. Ti-e urat sa mergi singur pe undeva. Adica, ma rog, ea nu avea nimic personal cu singuratatea, uneori nu strica. Dar nu si cand mergi la ora 23:15 pe holuri si ai impresia ca esti urmarita din toate partile.

Deodata isi aminti de un detaliu deloc insignifiant: Filch si pisica lui! Probabil ca si o ironie a soartei, auzi aproape de ea pasi. Se sperie. Nu prea ii mai pasa daca se ducea intr-o directie sau alta, important era sa scape vie.
"Stai calma, stai calma. Exista o solutie logica, cu siguranta. Gandeste-te, unde te-ai putea ascunde?" Privi locurile de imprejur. Nicaieri. Oare de ce Dumnezeu ii trecuse prin cap sa scape de plictiseala in asemenea mod?
"Da Doamne sa fie un elev!"