emmenez-moi

[Kurt F. Malfoy]

• O lua de mana,urmand-o. I se parea ca traieste o senzatie de deja vu. Defapt,asa si era. La urma urmei,si el o conduse pe acelasi coridor,dar cand venisera. Acum el juca rolul celui care trebuia condus. Defapt,asa fusese intotdeauna. El se aflase in intuneric iar ea era luminita de la capatul tunelului. El era cel aflat in mijlocul cutremurului iar ea il scotea de sub daramaturi. Ea il salva,il punea pe picioare si ii dadea un sut in dos,spunandu-i ''fa ceva cu viata ta daca vrei sa avem o viata a noastra. '' Dar ii placea sa fie asa,fiindca stia ca era mult mai puternica decat el.
  
  Natalie,l-am vazut,jur. L-am vazut pe fiul nostru. Parul roscat,chipul meu...Nu,nu delirez,nu e o dorinta. Scena aceea va fi a lui candva. Oare avea sa fie fericit astfel,pierzandu-se pe sine in fiecare secunda,dand nastere unor alte personaje? Oare isi va mai aminti la sfarsit reprezentatiei cine era defapt? Oare? Se apropie de Natalie ceva mai mult,atingandu-i din nou abdomenul. Devenise ceva instinctiv. Ii era imposibil sa nu simta ca era aprope de el. Era o legatura speciala dar cand atingea acea suprafata care il despartea de copil,acea parte din corpul ei,parca asteptarea devenea mai usor de indurat.