Noaptea amintirilor

[Effy K. Dietrich]

• Iarăşi nu putea să se cufunde în somn, iarăşi îşi derula neîncetat scenarii , mai mult sau mai puţin plăcute , în minte şi astfel se supunea singură la o tortură emoţională. Plus că avea o durere de cap îngrozitoare ce o făcea să fie neatentă şi uşor irascibilă. Se mira cum se ridicase din aşternuturile patului şi să se strecoare din cameră, fără să ia căzătură zdravănă sau să-şi trezească colegele, lucru deloc plăcut. Era aproape sigură că ar fi reuşit cumva să scape de ele, dar chiar nu avea niciun chef de certuri sau orice activitate de genu' ce i-ar fi accentuat starea deloc agreabilă.
  
  Coborî în linişte, paşii abia auzindu-se, scările de marmură ale turnului şi ieşi prin gaura din portret , înainte ca Doamna grasă să poată s-o reţină. Nici de ea nu avea chef. Traversă holurile cu repeziciune, aruncând uneori priviri atente şi agitate în jur , în căutarea oricărui semn de viaţă, şi înainte să-şi dea seama deschidea uşa de la camera unde stătea ascunsă Oglinda lui Erised. Rămase mai multe clipe cu mâna pe clanţa argintie, derulând în minte detaliile ultimei sale vizite acolo , cu Rosalie. Se întâmplase cam în mijlocul Cuperi trecute, şi încă nu-şi putea scoate din minte ceea ce văzuse, şi , chiar în acel moment, nu putea înţelege de se întorcea. Îşi muşcă buza şi-n cele din urmă deschise uşa, cu privirea aţintită în pământ, încă uşor absentă. Îşi ridică uşor capul şi clipi de mai multe ori , surprinsă şi neîncrezătoare, privindu-le cercetătoare pe cele două persoane pe care nu le cunoştea mai deloc.
  "Bună... Sper că n-am deranjat" Murmură Cercetaşa pe un ton scăzut, după o mică ezitare.