Noaptea amintirilor

[Effy K. Dietrich]

• Liz se dăduse un pas în spate atunci când Natalie ajunsese în spatele ei, dar nu-şi dezlipise ochii de la oglinda aceea blestemată. Trebuia să-ţi arate cea mai arzătoare dorinţă a inimii, acel lucru pentru care ai sacrifica totul şi ţi-ai încălca principiile pe care le respecţi cu sfinţenie de o viaţă, în schimb ceea ce-i arătase cu ocazia ultimei sale vizite fusese exact opusul, un coşmar. De atunci începuseră toate acele stări de nesiguranţă , toate acele torturi sufleteşti, pe care le retrăia zi de zi. Avea impresia că înnebuneşte, că oglinda era comfirmarea faptuluilui că mintea sa nu mai gândeşte lucid.
  
  Se dădu complet la o parte, cu ochii de un albastru safiriu şters aţintiţi înspre podea, retrăgându-se într-un colţ mai înderpărtat al camerei, pentru a nu sta în calea nimănui. Îşi muşcă buza inferioară , trase aer în piept şi lăsă pleoapele să cadă una peste alta într-un moment de odihnă, nu prea lung. Îşi întoarse capul înspre Julieta, atunci când aceasta întrebase cine urmează, cu o privire blândă. Îi citea nesiguranţa pe chip, avea o oarecare teamă faţă de oglindă, sau mai exact faţă de ceea ce-i putea arăta. Se apropie uşor de aceasta şi îi puse mâna pe umăr dăruindu-i un zâmbet cald, încurajator; nu o cunoştea mai deloc, dar semănau într-un fel. Plus că faptul că şi imaginile văzute de Julieta erau dezcurajatoare, ceea ce îi dădea speranţe că nu înnebunise.
  
  Liz tresări şi-şi retrase mâna instinctiv , îndreptând-o spre baghetă, când auzi uşa deschizându-se. Privirea ageră se fixă asupra zonei acesteia , până când chipul persoanei i se dezvălui la lumina slabă a baghetelor. Se încruntă uşor, îşi scoase bagheta şi şopti 'Lumos'. Nu-şi dădea seama de ce nu făcuse asta mai devreme. Ochii se fixară din nou asupra chipului necunoscut, când auzi întrebarea . Zâmbi vag şi se îndreptă spre ea.
  
  "Nu a fost nimic planificat. Motivul principal ar fi lipsa somnul - pe lângă altele." Răspunde rotindu-şi privirea în jurul său, parcă căutând aprobare, apoi şi-o opri din nou asupra Viperinei."Elisabeth." Îşi rosti în cele din urmă numele, ridicând mâna dreaptă spre ea. Nu ştai ce reacţia va avea, dar întotdeauna încerca să fie prietenoasă.