A magical place

[Aylee L. Lovel]

Viperina simtea ca o sa o ia razna. Julieta nu putea sa stea locului o clipa, ca sa aiba timp sa conceapa un plan si sa o salveze. Pana la urma, de ce vroia ea sa ajute un Potter? Nu ca i-ar fi facut Potter-ii ceva rau sa ceva, insa nici nu o ajutasera nici odata. Pentru ea, cei din familia Potter erau ca oricare vrajitori si vrajitoare. Insa Devoratorii venisera dupa ea. Mai mult, Crimson venise dupa ea.

~

Statea pe veranda unei case mari. Stia ca era casa ei, trebuia sa se convinga ca era casa ei. Cu o saptamana in urma nu avea pe nimeni, iar acum avea doua surori, doi parinti si o casa mare. Dupa ce aflase in sfarsit adevarul despre ea insasi, Eliza avusese bunul simt sa o lase un timp in pace. Erau multe de digerat. Fara sa isi dea seama prea bine ce face, se lasa pe spate pe piatra rece si privea norii cenusi cum se perindau pe cerul de aceeasi culoare. Norii o linisteau intotdeauna si spera ca vor functiona din nou. Apoi, dintr-o data se ridica in capul oaselor. Simtea de parca ceva o tragea inspre casa, in casa. Se ridica incet si isi desfacu parul din cele doua cozi in care si-l stranse cu cateva minute in urma. Acum nu se mai vedeau suvitele roz. Deschise fara graba usa mare de stejar, desi inima ei gonea cu mii de mile pe ora. In camera ce probabil functiona pe post de birou isi vazu parintii. Vroia sa se duca sa le vorbeasca, insa atunci observa ca nu erau singuri. De partea cealalta a biroului era un barbat cu o cicatrice urata si o pelerina lunga si neagra.
-...Fara sa vrem noi, termina tatal sau o propozitie inceputa probabil inainte ca ea sa ajunga.
-Intradevar, Crimson. Nu puteam sa nu le spunem, insa, dupa ce au descoperit dovezile.
-Sunteti de vina pentru ca ati pastrat dovezi,zise barbatul cu o voce de parca ar fi explicat ceva extrem de elementar gen "nu atinge aragazul" unui copil mic.
In acel moment, ochii cenusii ai mamei sale aruncau fulgere. Se ridica de pe coltul biroului, unde statuse pana atunci, si se aproprie de barbatul acela, Crimson, cu bagheta ridicata.
-Tu sti cine sunt eu, nu? Lasa-ne in pace si pe mine si familia mea. In loc sa te bucuri ca le-am unit din nou si ca acum o sa le putem folosi asa cum ne-am propus acum multi ani, tu vi aici si faci pe inteligentul. In momentul asta tu ai sa te duci de unde ai venit si ai sa ne lasi in pace.
Ochii barbatului parura pentru o clipa sa vrea sa se impotriveasca, insa pana la urma ceda, cu un oftat lung. Din cate intelesese Aylee familia Cyreno avea un renume nu prea dragut. Desi isi ura parintii, in momentul acela hotari ca,desi nu va purta numele de Cyreno, oricum nu prea ii placea, avea sa afle numele de fata al mamei sale. Si sa il foloseasca. Oricum, nu mai se putea sa o cheme Pent. Acela era numele ce il primise in orfelinat. Se bucura ca avea ocazia sa si-l schimbe.
Barbatul intre timp isi pusese gluga. Arunca o privire in directia Viperinei, iar aceasta stia ca o observase. Apoi el Disparu.

~

Desigur, dupa aceea avea sa il mai intalneasca, insa se parea ca intotdeauna o urase pe ea in mod special. Iar acum era aici. Intr-o secunda, Aylee ii observa ranjetul si miscarea imperceptibila cu ochi umani a mainii care tinea bagheta. Insa in momentul urmator totul deveni confuz.