it's called german pride

[Effy K. Dietrich]

• Elisabeth îşi întoarce din nou privirea spre fereastră, părând că meditează. Ninsoarea mai încetase, deşi acest lucru abia dacă se observa, din cauza rafalelor de vânt care spulberau fulgii de zăpadă în toate direcţiile, creând un haos alb imaculat. Ochii urmăreau numai aparent acel joc al naturii, căci mintea încă îi stătea la întrebarea pusă de Carsten cu câteva clipe în urmă. Mereu devenea o ciudată absentă şi melancolică când auzea cuvântul moarte. Avusese multe legături cu aceasta, atât indirecte cât şi directe.
  
  Îşi întoarse privirea din nou înspre el, când îi auzi a doua întrebare. Chipul îi rămase la fel de calm, dar simţea cum un nod i se pune în gât. Se ridică încet, şi apucă brusc rucsacul de pe măsuţă, scotocind printe lucrurile aflate în acesta. Scoase în cele din urmă un termos şi două ceşcuţe, reîntorcându-se la scaunul său. Turnă puţin din conţinut în una din ceşti, apoi se uită întrebătoare la Carsten, încă nerăspunzând la întrebare. Era evident că trage de timp.
  
  "Am mai spus că încerc să fiu echilibrată, iar moartea ar atârna balanţa." Răspunde cu un mic zâmbet, forţat ce-i drept, în timp ce privirea îi stătea aţintită asupra ceaiului. Evident nu era numai acest lucru. Îşi dovedise în repetate rânduri că este instabilă mintal , deşi reuşea să ţină sub control acest defect, şi îi era frică să nu treacă bariera şi să se piardă pe ea însăşi. Era puternică , putea suporta multe, dar avea totuşi o limită. Aruncă o privire fugară asupra lui Carsten, apoi o plecă din nou, încercând să ascundă orice i-ar fi trădat încordarea şi tulburarea ce-i puseseră uşor stăpânire pe trup.