The trials of life (I)

[Katherine Grillet]

“Stiam eu, stiam eu ca nu trebuia sa-l lasam in mainile voastre!” Katherine se intoarse capul de la baiatul de pe podea catre capii Vrajustitiei ca sa tipe la ei si apoi din nou la el sa analizeze mai bine conditia in care era. Se uita la Kennya care isi trecu usor degetele prin parul lui incalcit si neingrijit pana la mainile ce ii atarnau fara vlaga pe langa corp. Se uita si ea la corpul ei si observa cat de slab ajunsese, nici acel tricou negru si larg nu parea sa ascunda coastele proeminente si muschii deteriorati.

“Kennya? Kath?” vocea lui zdrentuita ii trecu printre buzele crapate. Viperina incerca sa isi tina lacrimile pline de suparare in timp ce se intoarse catre cei din consiliu ca sa preseze problema mai mare cu privire la el
“Moarte? Aveati de gand sa-l omorati pe la spatele nostru, dupa atatia ani in care ne-am chinuit sa-l salvam si sa-i dovedim inocenta? Poate a fost un monstru inainte, dar nu uitati pe cine a parasit si de partea cui a venit la sfarsitul razboiului! Si voi trei aveti impresia ca merita sa moara? Ultima data cand ne-am vazut ati spus ca peste o luna va iesi din inchisoare si va putea sa se reabiliteze!!!”

“Gardieni, legatil din nou la ochi si puneti-l intr-un colt, pana cand actuala noastra problema o sa fie rezolvata. E mult mai important,” spuse femeia mai batrana fara sa-i pese, ceea ce o facea pe Katherine sa o atace si sa-l stearga ranjetul ala de doi bani de pe fata. Iar Kennya parea sa gandeasca acelasi lucru in timp ce se aseza din nou pe scaun. Daca nu era deja distrusa masa, parea sa aiba expresia de a o distruge din nou ca sa-si tina sub control furia. Isi musca limba si se uita la singura persoana care putea sa-i dea niste raspunsuri.