those eyes...

[Guillaume J. Devereux]

• Se uita prostit la foaia de pergament. Cum avea el sa umple vreo inca doua, scriind despre potiunile interzise? Arunca cartea nefolositoare peste masa, lovind un elev de la Ochi-de-Soim, care era mai mic cu un an sau doi. Se scuza din priviri, stiind ca asta nu ii statea in fire, insa mereu avusese un respect ciudat pentru soimi. Era inteligenti, si cel mai bine, nu se bagau in treburile altora. Asta era un lucru important, avand in vedere ca Cercetasii isi cam purtau nasurile increzute mult mai sus decat trebuia.
  
  Se ridica de la masa, luandu-si pergamentul si pana, si indreptandu-se cu repeziciune catre biblioteca, urcand cate doua sau trei trepte. Isi trecu nervos mana prin parul negru, ciufulit, si aproape ca lovi profesorul de Farmece, si fu nevoit sa se scuze, altfel risca sa piarda puncte, ceea ce era de neconceput. Ajunse in fata bibliotecii, si deschise usa brusc, speriind majoritatea celor care stateau acolo si incercau sa studieze. De data asta nu se mai scuza, si inainta spre o masa, unde vazu o tanara care i se parea cunoscuta. O mai vazuse in pivnita, si avusese ocazia sa vorbeasca cu ea, iar apoi ii devenise profesoara de Potiuni, ceea ce era chiar ciudat, caci tema era cat se poate de nesuferita.
  
  Se aseza la masa ei, si ii tranti pergamentul in fata, spunandu-i pe un ton usor impunator:
  "Trebuie sa ma ajuti!"'