douter de moi?

[Isolde du Maurier]

• Vazand vulpea argintie a lui Lexie, si auzindu-i cuvintele, isi dadu seama ca si ea trebuia sa faca la fel. Insa pur si simplu nu se putea concentra, fiindca totul era mult prea deprimant. Isi scoase din buzunarul robei sale negre bagheta din par de unicorn si sange de dragon, si o ridica, tintind catre siluetele lungi, ale caror fete era acoperite de glugi. Privi inlemnita mainile putrede care ieseau de sub falduri, si se apropiau de ele, si nu putu sa se mai concentreze. Simtea cum totul devine atat de trist, ca si cum totul avea sa se duca, si ei aveau sa moara in curand.
  
  Inghiti in sec, si incepu sa se adune, gandindu-se la zilele precedente, cand traise cele mai fericite clipe din viata ei. Sficui bagheta in aer, si se agata de acele amintiri, strigand hotarata expecto patronum. Patronusul sau, care avea forma unui phoenix, tasni din varful baghetei si se repezi la Dementori, alaturi de vulpea celeilalte viperine, inlaturand creaturile, care deveneau din ce in ce mai numeroase, si incepeau incet sa le inconjoare.
  "Ce au patit?" o intreba ea pe vrajitoare. Sigur se intamplase ceva, altfel ei nu si-ar fi parasit locul de la Azkaban.