Running to the edge of the world

[Alice Swan]

Stia prea bine ca ceea ce urma sa citeasca era cu adevarat ingrozitor, dar trebuie sa o faca. Citise fiecare cuvant simtind ca si cum o rana adanca i se forma in intreg trupul. Stia ca Ray nu se va mai intoarce si ca niciodata nu ii va mai auzi glasul sau rasetul. O privi pe Oddy si ii spuse aproape soptit.

"Da, un ceai ar face minuni acum!"

Odette se apuca intr-o secunda de ceai incercand sa il faca cat mai bun posibil. Alice isi aminti de ultima oara cand il vazuse chiar pe scaunul unde ea statea, sorbind dintr-o cafea lunga si probabil gandindu-se la cele mai complicate probleme ale sediului. Isi aminti ca atunci cand pleca din sediu el isi lua ramas bun ca si cum ar fi facut-o pentru ultima oara, iar acest lucru o bantuia facand-o sa se simta vinovata ca plecase de langa el, de langa toti. Oddy ii asezase deja cescuta de ceai in fata fetei lasand-o sa guste. Alice gusta putin, iar un zambet involuntar ii aparuse pe chip in momentul in care zaharul ii alinta simturile. Amandoua ramasesera intr-o liniste grea de suportat, iar Alice stia ca acesta era momentul in care ea trebuia sa spuna ceva.

"Odette stiu ca este greu sa discutam despre Ray, insa vreau sa stiu daca a fost inmormantat si daca da vreau sa mergem acolo!"

Ii spuse Alice privind-o pe buna ei prietena in ochii. Odette isi drese glasul cu putin ceai si chiar daca se putea citi in privirea ei multa amaraciune si o doza de furie aceasta trecu peste bariera aceasta a durerii si incepu sa vorbeasca.