~lost

[Lexie Stryder]

• Lexie ridica dintr-o spranceana, privind-o pe Julieta ciudat multumita. Fata avea personalitate.
  "Uau, m-ai inchis. Sunt atat de jignita," spuse viperina, marindu-si ochii, apoi dandu-si-i peste cap, intr-un mod ironic.
  Lexie fu mai mult decat multumita sa vada ca Julieta avea privire aceea de "fix-peste-tine-trebuia-sa-dau?".
  
  Se apropie de ea, cu doi pasi mari, ecoul zgomotului facut de botine rasunand in noapte. Ii lua o suvita din parul blond-aramiu si o invarti pe un deget. Ii zambi intr-un mod prea dulceag, insa cu o privire care emana amenintare.
  "Ce draguut. Te crezi dintr-odata mare si tare? Sa-ti spun eu ce. M-am saturat sa fim luati drept buni si rai. Vai, cercetasii sunt cei buni si de treaba, iar viperinii terorizeaza copiii mici," spuse viperina, acum zambetul pierindu-i de pe buze. Julieta era o cercetasa atat de tipica, unul dintre motivele pentru care Lexie nu o prea agreea. Prea perfecta. Mereu victima, mereu cea buna.
  
  De ce oamenii faceau mereu diferente de genul ala? De ce tot timpul trebuie sa existe doar alb si negru? La urma urmei, sunt si nuante de gri. Dupa parerea ei, fiecare om era intr-o nuanta de gri, unii mai apropiati de alb, altii de negru. Nus tia ce nuanta era ea, insa nici nu o interesa suficient de mult incat sa se straduiasca sa afle. Ce rost avea? Pana la urma tot nu se schimba.
  Zambetul dulceag ii aparu din nou pe buze, ascunzand candurile personale ale viuperinei. Stia ca pe chipul ei tot se vedea o umbra a adevarului ascuns in mintea ei, insa nici nu incerca sa o ascunda.