This is hell

[Rose Dawson]

Nervii sai erau intinsi la maxim. Se intreba si acum daca nu cumva a facut o greseala chemand-o pe Rosalie cu ea. I-a trimis doar un bilet, de fapt o scrisoare in care ii cerea sa se intalneasca la Urlet in Noapte cu ea si chiar nu si-ar ierta-o daca fosta sa sefa de casa si buna amica ar avea probleme din cauza ei. Primisese la randul ei o scrisoare care a inspaimantat-o si simtea ca nu va rezista singura, iar singura care ii venise in minte fusese cealalta Soimeanca. Ajunsa in fata conacului o zarise pe Rosalie, iar un zambet de usurare ii aparuse pe chip. Spera doar ca totul sa se termine bine. Habar nu avea de ce era aici, nu stia cine a chemat-o. Un singur lucru stia: era neaparat sa ajunga aici, iar acum aceasta intamplare era irevocabila. Nu avea de gand sa plece din acel loc inainte sa afle ceea ce se intampla. Se uitase catre fata rostind sincer:
"Buna, Rosalie. Mi-ai lipsit." Calmul din vocea sa o uimea pe sine insasi. Cum putea sa para atat de linistita la ceva atat de grav?!