You and I...

[Michael Stark]

• Jake inghiti in sec cand ii auzi cuvintele lui Ivy. Nu stia cum era sa fii singur pe lume. Niciodata nu stiuse. Si totusi, Ivy fusese asa toata viata ei. Ce fel de persoana trebuie sa fii sa iti lasi copilul la un orfelinat fara sa te interesezi macar o data daca mai e in viata.
  
  "Imi pare rau," spuse Jake, pe un ton bland. "Nu imi pot imagina prin ce ai trecut in toti acesti ani."
  Isi trecu degetele prin parul ei, sarutand-o usor pe frunte. Zambi apoi aproape vizibil, simtind-o aproape de el.
  
  Nu stia daca sa ii para rau pentru ea, sau pur si simplu sa se poarte ca si cum ar fi crescut ca si el, cu parinti care sa ii dea sfaturi si sa se bucure de reusitele sale, sa il certe cand face ceva nesabuit si sa se poarte pur si simplu ca niste parinti.
  Totusi, prefera sa nu ii planga de mila. Din cate o cunostea, stia ca nu avea sa aprecieze foarte mult daca cineva incepea sa o compatimeze.
  
  Scruta cerul cu privirea, vazand cateva pasari mici zburand, parand niste puncte negre pe bolta nesfarsita. Soarele inca mai stralucea domol pe cer, desi se apropia din ce in ce mai repede de asfintit. In urmatorul moment, o bufnita zbura deasupra capetelor lor. Un plic mic cazu din ghearele acestuia. asezandu-se pe piatra in fata celor doi. Jake se crispa si isi lua mana de dupa umarul lui Ivy.
  "Asteptai o scrisoare?" intreba el, usor incruntat.