revealing the truth

[Isolde du Maurier]

• Pufni scurt cand auzi cuvintele lui Ivy. Nu era deloc norocoasa ca nu avea parinti, si ea stia cum sa nu-i ai, si era groaznic. Nu ii fusese nicidecum bine alaturi de ei, dar viata era mult mai grea acum, cand nu avea pe nimeni, si era singura in lumea asta mare, care o inghitea pur si simplu. Pana acum cateva luni, crezuse cu desavarsire ca tatal ei o intelegea, si ii fusese extrem de dor de el. Dar acum, realiza ca tatal ei probabil o iubise, dar nu o pusese pe primul loc. Nici macar pe mama ei, probabil. Insa, pana la urma, nu avea cum sa stie. Incepea s-o doara capul, si si-ar fi dorit mai repede raspunsuri. Nu mai putea sa suporte atata tensiune, si atatea mistere. Daca parintii ei ar fi iubit-o mai mult decat ca pe o persoana relativ importanta din viata lor, atunci ar fi gasit o modalitate sa-i spuna adevarul.
  
  O fulgera pe Ivy cu privirea, incercand sa ignore micul gand care-i spunea ca ea putea fi Allison. De fapt, intr-un fel si-ar fi dorit asta, insa era mult prea aiurita ca sa mai realizeze ceea ce gandea.
  
  "As face-o, doar nu m-as chinui singura. Doar ca mama a murit acum un an."
  
  Spuse toate astea fara pica de tristete in glas. Simtind privirea viperinei atintita asupra ei, considera ca era mai bine sa-i spuna si motivul pentru care nu prea tinuse la mama ei.
  
  "Nu m-a iubit prea mult. A fost o balerina 'esuata', ca sa zic asa, si eu eram doar un instrument prin care isi putea trai visul. De fapt, asta o mai hranea. Nu iubea pe nimeni, nu vroia decat sa ajunga o prima balerina. Si-a meritat soarta"
  
  Isi aminti de acea zi ploioasa de vara, cand mama ei s-a sinucis din cauza ca India nu o ascultase si renuntase la balet. Simtea doar o mica farama de vinovatie, si probabil acela era si motivul pentru care redevenise balerina.