rolling in the deep.

[Michael Stark]

R O L L I N G | I N | T H E | D E E P
ME and LUCAS SMITH

• Jake isi ridica privirea spre vitrinele murdare ale magazinelor pe langa care trecea. Mergea cu pasi lenti, incercand sa nu grabeasca acele momente de singuratate pe care rar le mai prindea la Hogwarts. Nu avea chef de mare lucru, insa nu putea sa isi opreasca sirul gandurilor intorcandu-se spre Ivy. Stia ca se indragostise. Ceea ce nu stia era cum. Cum se intamplase atat de brusc? Cand?
  
  Incerca sa se concentreze pe pietricelele mici pe care varful tenisilor lui le rostogolea pe pamant. Era o noapte umeda, iar cerul era innorat. Simtea ca avea sa vina ploaia, insa probabil ca avea nevoie sa se "spele" de toate grijile pe care le avusese in ultimul timp. Si totusi, nu era atat de incarcat pe cat credea. Inca mai simtea acea stare de relaxare pe care o avea mereu, acea privire calma, care cu greu isi schimba expresivitatea.
  
  Isi inclina capul intr-o parte, parand interesat de un panou mare pe care se facea reclama la un model vechi de matura. Ei bine, nu avea nevoie de matura, insa ii placea doar sa priveasca. Uneori tanjea dupa o viata de vrajitor sarac, care sa nu aiba nimic de care sa trebuiasca sa isi faca griji. Defapt, nu era mare diferenta intre el si un om sarac.
  
  Mereu ii placuse sa traiasca de pe o zi pe alta. In primul rand ca averea parintilor lui fusesera mai mult decat suficient in timpul copilariei sale, si, in al doilea rand, niciodata nu avusese nevoie de mai mult. Poti face multe intr-o zi.
  Ofta adanc, cu gandul zburandu-i de la un subiect la altul, picioarele mergand mecanic pe pamantul batatorit si uscat. In curand, strada va fi acoperita de apa, si apoi de noroi. Poate chiar de zapada, nu se stia niciodata.
  
  Zambi abia perceptibil, cu gandul la faptul ca venea primavara si iarna pleca, fie ca voia sau nu. Era un gand linistitor si pasnic. Mereu ii placea faptul ca primavara aducea cu ea mai multa bucurie decat adusese vreodata vara sau orice alt anotimp. La urma urmei, ziua lui trecuse deja de doua zile. Poate ca si asta era un factur micut micut. Rase scurt, gandindu-se ca daca l-ar auzi cineva ar crede ca e nebun. Poate ca era, intr-un fel.
  
  Isi dadu ochii peste cap, apoi privi in jur. Aleea nu era aglomerata. Defapt, era complet goala. Jake parea pierdut prin pustietatea aceea, ca si cum toti oamenii s-ar fi adapostit in casele lor si doar el ar fi ramas pe afara, intrebandu-se cate intamplari vazusera stelele de deasupra lui.