A new life..

[Aylee L. Lovel]

• Nu ar fi vrut, insa se vazu nevoita sa il priveasca in ochi. Avea niste ochi atat de superbi, negrii ca noaptea de afara. Negrii ca si sufletul ei. Incerca sa se uite iar in alta directie, insa mana lui ferma nu ii permise. Ii raspunse la sarut, insa mintea ii era goala. Nu goala ca pana atunci, cand atingerea lui o facea sa uite de toti si de toate, de data asta era un gand care urla la ea din interior, un gand care nu o lasa in pace, nu o lasa sa se bucure de el si de aproprierea lor. Trebuia sa ii dea un raspuns la intrebarea nerostita, spusa ca o afirmatie. Trebuia sa ii dea un raspuns si nu mai putea sa amane situatia. Insa cum putea sa ii dea lui un raspuns cand nici ea nu stia raspunsul? Simtea ca inima ei o luase razna. Se trase din nou putin inapoi, dar ramasese tot aproape de el.
  -Nu stiu... Din nou, raspunsul sunase ca o soapta indepartata ce putea fi oricand luata de vant si dusa departe. Si ei i-ar fi placut sa fie luata de vant departe de problemele si de grijile zilelor ce se scurgeau agonizant si a noptilor interminabile, departe de toti si de toate...
  -Nu ne cunoastem deloc... Stiu ca asta am gandit-o cu capul, nu cu inima, insa nu vreau sa fiu ranita...
  Desi nu avea probleme cu durerea fizica, cea a inimii o depasea, o facea sa se simta ca un astmatic care are impresia ca fiecare gura dureroasa de aer este ultima, si ajunge sa isi doreasca sa fie ultima, insa nu moare niciodata.
  -Imi pare rau... Nu stia pentru ce ii parea rau. Pentru ca simtea ceva? Pentru ca o spusese cu voce tare? Nici nu conta. Pur si simplu simtise nevoia sa spuna asta.