I love you, baby !

[Aylee L. Lovel]

• Il privi trista. Simtise cum oridicase bland de pe jos si o asezase din nou pe canapea, dupa care se aseaza si el. Era la fel de bland ca la inceputul serii. Stateau aproape in aceeasi pozitie ca la inceputul serii. Si totusi, acel moment parea atat de indepartat de parca ar fi fost cu cateva secole in urma. Nu stia de ce se comporta inca frumos cu ea. In locul lui, ea s-ar fi urat. Se ura si asa, nefiind in locul lui. Ar fi trebuit sa spuna nu. Sau ar fi trebuit sa faca doar ce se ceruse de la ea. Atat.
  -Imi pare rau...
  Stia ca el astepta o explicatie, insa nu se simtea destul de puternica incat sa i-o dea. Si totusi, ii datora macar atat.
  -Nu eu am vrut sa fac asta. Mi s-a spus sa iau medalionul ala de la tine. Nu stiu de ce, sincer. Te-am urmarit mult timp, insa nu am reusit sa o fac. Si apoi, intr-o seara, m-ai gasit tu pe mine si atunci s-au intamplat lucruri pe care le stii...
  Nu mai putea continua, simtea ca o napadesc din nou lacrimile pe care si le retinuse in timpul discursului. Ii sterse lacrimile cu podul palmei si baga mana in buzunar. Scoase de acolo medalionul acela blestemat si i-l intinse. Nu stia ce altceva sa faca. Vroia ca el sa plece, sau sa se enerveze pe ea. Orice, doar sa nu il mai priveasca cu ochii aceia blanzi, oglinda inimii lui sfasiate.