A drop in the ocean

[Aylee L. Lovel]

• Isi gasisera un compartiment in care sa fie doar ele trei. Fetele incepura sa vorbeasca, pe cand aylee se aseza langa geam, privind peisajul ce incepea sa se stearga din cauza ploii. Cercetasele observasera ca nu mai vorbea si o lasara in pace. Se parea ca amandoua o cunoasteau destul incat sa stie de schimbarile ei rapide de personalitate. Intr-un moment radea si era fericita, ca in urmatoarele doua zile sa nu mai vorbeasca. Asa era, nu se putea abtine.
  Acum, din nou, se simtea goala pe dinauntru. Privea cum ploaia transforma culorile intense ale primaverii intr-o amestecatura fara sens. Cerul cenusiu se contopi cu pamantul verde maroniu, formand o singura pata cenusie. Nu se puteau deosebii copacii de nori si fulgerele de flori. Ii placea ploaia, insa nu ii placea sa o priveasca printr-un geam, din aceasta cauza. I se parea ca nimic nu mai are personalitate proprie, nimeni nu mai exista ca individ, totul formeaza un tot unitar, un amestec omogen a carui fiecare particul este la fel cu celelalte. Ca picaturile de apa dintr-un ocean. Toate la fel.
  Absenta, isi mangaie vulpea din brate intre urechi, incercand sa isi concentreze gandurile asupra cuvintelor spuse de celalte. Insa nu ii reusi, auzind doar franturi de oapte si bucati de vorbe care treceau pe langa ea fara sa o atinga. In cele din urma, trenul ajunse la destinatie, iar fetele se despartira. Desi nu aratase asta, Aylee era fericita ca in sfarsit ramasese singura.