if you never try you'll never know

[Joshua J. Collins]

-Ok, calmeaza-te, nu te duc nicaieri daca nu vrei. Josh isi drese glasul iar trasaturile fetei ei se inasprisera.
Se vedea pe fata ei ca nu era bine, era palida, cu o privire pierduta de parca se uita prin el. Peisajul nu era nici el de prea mult ajutor, soarele se zarea slab printre norii desi, iar vantul batea cu putere.

Josh trase aer in piept si simti cum racoarea de dupa plaoie ii trezeste amintiri placute. Se juca printre picaturile de apa inca de cand era mic, si mereu o auzea pe mama lui tipand speriata cand il vedea cat de ud era. Tatal lui in schimb, nu prea ii avea treaba, mereu il lasa sa faca cam ce vrea, tinand-o pe a lui sus si tare cum ca copii trebuie sa se joace, sa rada, sa fie fericiti macar la varsta acea.

Abia acum intelegea barbatul la ce se referea tatal lui cu macar atunci. Dar nu il descurajase. Ba mai mult, il ajutase sa se acomodeze cu vrajitorul din el si cu viata ce i-o dadusera parintii lui.
Ramas inca cu privirea pierduta in asfalt, gandindu-se la ceea ce va avea el de acum, simti o izbitura puternica si rece pe fata. O rafala de vant incerca din rasputeri sa-l trezeasca. Din reflez se pipai in buzunare, in cautare de tigari. Dar fara folos, nu era nicaieri.

-Ce-ai spune de un ceai ca sa te incalzesti? spuse el cu un zambet cald si isi puse dosul palmei pe fruntea vedei, pentru a verifica daca nu cumva avea febra. isi trase mana cand simti tremurul fetei si isi intari intrebarea de mai devreme.
-Chiar ti-ar face bine o cana calda de ceva, tremuri ca o frunza de toamna si nu vreau sa te ia vantul.
Incerca sa o inveseleasca putin, daca nu ii reusea atunci avea clar nevoie de un doctor. Nu era nici el in cea mai mare forma, iar ceaiul acela arata din ce in ce mai bine in mintea lui.