Your words are the sweetest poetry

[Isabella River]

• Nu se putu abtine sa nu zambeasca, chiar daca numai cu jumatate de gura, atunci cand auzi raspunsul lui Matt. Nu ii tradase, desi ar fi putut face asta cu usurinta, oricand. Fusese in Casa Cruplud, alaturi de ceilalti Devoratori, statuse la masa cu ei - masa aceea lunga, din lemn vechi, cu scaune cu spatare inalte si impunatoare. Auzise ce vorbisera, cum gandeau, ce planuiau - si totusi nu dezvaluise nimic.
  
  Intr-un fel, se asteptase la asta, dar trebuia sa stie, trebuia sa se asigure ca ei toti, Devoratorii, inca erau in siguranta si ca cei din Ordin inca nu stiau nimic care sa-i puna cu un pas inaintea lor.
  
  "- Acum imi poti raspunde la intrebare, te rog ?"
  Cand auzi intrebarea, fata ridica privirea si zambetul ii pieri.
  Inghiti nodul din gat si incerca sa gandeasca, sa gandeasca mai repede, sa gaseasca o explicatie sau.. orice, orice numai nu raspunsul acela. Nu voia sa raspunda la acea intrebare.
  Simti cum inima incepe sa-i bata si mai tare - daca era posibil - si cum respira tot mai greu. Creierul ei se bloca pur si simplu, incapabil sa o mai ajute pe moment.
  
  "- Devoratorii." sopti aceasta, inchizand ochii.
  "- Poftim ?" se auzi vocea lui Matt.
  Isabella se gandi ca ori incerca sa evite adevarul si sa ignore raspunsul ei, ori chiar nu intelesese.
  "- Devoratorii. Ii aleg pe Devoratori !" spuse aceasta privindu-l drept in ochi.