revealing the truth

[Ivy Thibault]

• "E in regula." raspunse Ivy scuzelor Indiei. Ceea ce o interesa pe ea acum era pergamentul pe care India il dezlega de la piciorul bufnitei. In primul rand, se gandea ca daca cineva ar fi vrut sa ii trimita o scrisoare, i-ar fi trimis-o la Hogwarts. In al doilea rand, misterul de mai devreme inca ii incetosa mintea, ceea ce o facea sa fie patetic de banuitoarea la fiecare lucru ce i se intampla in urmatoarele ore.
  
  India citi repede scrisoare si isi musca buza inferioara. Apoi, i se adresa bufnitei.
  Viperina isi dadu seama ca ceva nu era bine. Isi dadu seama ca acea scrisoare nu era de la vreun prieten indepartat, vreun profesor ce vrea sa dea de ea, sau de la ceva ruda cu care India nu mai vorbise de mult. Isi dadu seama ca in acea scrisoarea se afla raspunsul la misterul lor.
  
  Arunca o privire la pergamentul pe care India il tinea in mana si isi duse dintr-o miscare mana la gura. Primul ei gand fu ca era alta persoana despre care vorbea biletul. Ca mai sunt o gramada de Ivy Allison in lume. Insa cate dintre ele erau vrajitoare? Si cate crescusera fara parinti? Nu multe, asta era sigur.
  
  Ivy fu invinsa de fluxul brusc de sentimente si se prabusi pe scaunul de langa ea. Asta insemna ca mama Indiei era si mama ei. Asta insemna ca mama Indiei o parasise pe treptele orfelinatului. Ca nu avea sa o cunoasca niciodata pe mama ei. Pentru ca era moarta.
  
  Simti cum lacrimi i se adunara in ochi, insa nu avea chef de plans acum, asa ca le innabusi. De fapt, acum trebuia sa rezolve niste lucruri. Trebuia in primul rand sa asimileze faptul ca in sfarsit, isi gasise o ruda. Nu mai era singura, ceea ce era greu de acceptat, oricat de frumos ar fi.
  
  Trebuia sa afle cat mai multe despre parintii ei. Sau poate ca nu voia sa afle. De fapt, se trezi ca era mai intrigata de India decat de raposatii ei parinti. Oare cum ar fi fost ca ele sa fie surori de la inceput? Sa aiba aceeasi camera, tapetata cu postere cu echipele lor favorite de Vajhat. Sa zboare impreuna prin curte, jucandu-se una cu alta si facand intreceri. Pierduse ata de multe momente minunate.
  
  NU putea sa vorbeasca. Doar statea pe scaun, uitandu-se la podea incruntata, incercand sa-si dea seama daca ceea ce se intampla era vis, sau realitate.