~dragons' night

[Mark Wilson]

• Mark o lua si el la fuga dupa Lexie, sarind peste radacinile copacilor scoase in relief, incercand sa ramana in spatele fetei. Putea alerga mai repede, insa voia sa o vada pe ea in fata, in caz de orice.
  
  Il putea auzi pe varcolac in spate. Pentru o secunda, se intreba cine e, insa isi dadu seama ca avea lucruri mai urgente de rezolvat in acest moment. Lexie fugea repede inaintea lui, insa nu suficient cat sa reuseasca sa scape de varcolac. Daca ar fi luat-o in brate l-ar fi incetinit mai mult, asa ca nu avea rost.
  
  Se opri o secunda langa un copac. O trase pe fata de mana, si Lexie aproape ca isi pierdu echilibrul, insa se redresa repede. Mark o lua in brate si o aseza pe cea mai joasa creanga.
  
  "Urca-te cat mai sus. Eu sunt in spatele tau." ii spuse el repede.
  
  Cand Lexie era la o distanta destul de mare, Mark o urma. Urcasera in jur de trei metri cand varcolacul ii ajunse. Ii vazu in copac, insa era la fel de neajutorat ca un caine. Mark stia ca nu avea cum sa se urce dupa ei. Totusi, ii spuse lui Lexie sa continue sa urce, in caz ca varcolacului i-ar veni ideea sa sara.
  
  Noroc ca acest copac era rezistent, inalt si cu crengile groase. Pentru ca altfel varcolacul l-ar fi daramat de mult. Se temu ca Lexie sa nu cada.
  
  Ajunsera aproape in varf, cand Mark ii spuse lui Lexie sa se opreasca. Nu prea aveau ce sa faca acum decat sa astepte sa plece. Ceea ce ar putea dura o vreme.
  Isi dadu seama ca erau mult mai aproape de tabara dragonilor decat de limita vrajii contra Disparitiei. Se gandi ca cea mai buna sansa a lor ar fi sa se intoarca acolo. Macar ar avea parte de suportul si celorlalti muncitori.
  
  "Asteptam sa plece. Dupa aceea, ne intoarcem in tabara." ii spuse el lui Lexie.
  Se gandi daca fata nu credea ca face pe seful insa isi dadu seama ca asta trebuia sa fie ultimul gand din mintea lui Lexie in acest moment.