revealing the truth II

[Isolde du Maurier]

• Ascultandu-i povestea, isi dadu seama ca aceasta nu avusese o viata grea, asa cum crezuse la inceput tanara. Se bucura pentru asta, caci i-ar fi venit foarte greu sa auda ca ea traise mai bine. Nu fusese corect ceea ce se intamplase cu Ivy, si oricine a parasit-o merita sarutul Dementorilor. Se intreba cum de putuse mama ei sa-si dea propriul copil pe mana unor necunoscuti. Callysto ura copiii, mai degraba ar fi murit decat sa aiba vreunul. Nu putea suporta tipetele, urletele si toate cele.
  
  "Am pierdut atatea...", spuse ea incet, privind in gol.
  
  Ar fi vrut sa se recompenseze fata de Ivy. Simtea ca asa era corect, ca asa trebuia. In ultimul timp nu mai facuse deloc lucruri prea corecte, dar pe asta simtea ca trebuia sa o faca. Sa o protejeze in continuare, si sa ii ofere acea dragoste pe care numai rudele ti-o pot da, si care ei ii lipsise. Poate ca viata lor ar fi fost mult mai usoara daca ele doua ar fi fost impreuna. Ar fi putut trece peste toate greutatile mult mai usor. Ar fi strabatut un drum mai lin, mai curat, mai frumos. Timpul nu era pierdut, insa socul inca se resimtea, si mintea ii era goala.