happiness is nothing unless shared

[Ivy Thibault]

• Ivy ii inspira adanc parfumul atat de tipic lui si se simti dintr-o data acasa. Se mira de normalitatea acestei seri, nu ca si altele in care fusese alaturi de Kurt. Aproape ca se astepta sa vina Ministerul dupa ei, sau sa explodeze hanul in urmatoarea jumatate de ora.
  
  "Of, se intampla multe," raspunse Ivy. Insa stia ca nu asta voia sa el sa auda, asa ca se stradui sa continue: "Toti mor in jurul meu. Nici nu am apucat sa imi cunosc parintii reali, si stiu ca o am pe Cally care e o sora minunata insa poate mi-as fi dorit si eu o mama. Apoi, prietenii de la orfelinat. I-am razbunat si aia a fost prima si sper ca ultima oara cand am ucis. Tu dintre toti oameni ar trebui sa intelegi ce am simtit cand i-am gasit pe ucigasi. Aproape ca le-am smuls carnea de pe oase."
  
  Ivy inchise ochii si lasa doua lacrimi sa-i curga pe obraji. Nu-i parea rau, insa isi amintea sentimentul.
  "Si acum ma intreb: Daca i se intampla ceva rau lui Cally, sau tie, sau lui Jake? Sau altora pe care ii iubesc. Daca patesti tu ceva din vina mea?"
  
  Ivy se uita la Kurt si isi dadu seama pentru prima oara cat de mult tinea la el. Era cel mai apropiat suflet de al ei si isi dadea seama ca el era familia ei. Ca nu avea nevoie de nicio mama sau de niciun tata cand Kurt era langa ea. Isi dadea seama ca facuse o alegere buna, atunci cand hotarase sa nu se lase sa se indragosteasca de el. Era atat de diferit de iubirea pe care o simtea pentru Jake, si totusi, era mai puternica decat iubirea dintre niste frati obisnuiti. Mai de graba ca si cum ar fi fost gemeni. Exact ca si cand Kurt ar fi geamanul ei.