The smell of irony

[Freyja Maegan Guðríðr]

• In incercarea ei, de fapt, in asteptarea ei, observa cum cineva se uita cam ciudat la ea. Probabil ca parul sau atat de deschis la culoare atragea lumea. Se obisnuise deja cu oameni care sa se uite ciudat la ea si s-o vorbeasca pe la spate, si reusise sa treaca peste faza de 'victimizare', asa cum obisnuia in trecut. Se dadu la o parte, lasand pe cineva sa iasa, si intalni iar privirea baiatului, care parca o urmarea mult prea atent fata de ceilalti de pana acum. Nu, isi impuse ea, nu avea sa se ia de el. Nu, nu avea sa se ia iar de cineva. Trebuia sa treaca peste faptul ca era o ciudata si oamenii nu o placeau.
  
  Se apropie de o masa care tocmai se eliberase, si ...la naiba, de ce aceasta trebuia sa fie chiar langa cea a baiatului acela? Se aseza fara prea multa tragere de inima, si arunca o privire linistita pe meniu, citind toate acele nume care sunau a puroi de Bubotuburi. Isi comanda, intr-un final, un ceai de lamaie, si apoi, eliberata de meniu, se gasi in situatia de a nu sti ce sa faca. Atintindu-si privirile in tavan isi dadu seama ca nu era prea confortabil pentru gatul ei. Usa, de asemenea, nu era o tinta buna, insa nici la tanarul acela nu avea sa se holbeze. Fixa privirea in lemnul mesei, si se ruga sa i se aduca mai repede ceaiul.