always second guessing

[Ivy Thibault]

• Nu trebuia să îi citeşti mintea pentru a afla ce gândea Ivy, asta pentru că i se citea exact pe faţă. Mâinile începură să îi tremure şi se dădu înapoi câţiva paşi. Avea o expresie înfricoşată şi aproape sălbatică pe chip. Rămase cu gura întredeschisă. După aproximativ zece secunde de când se uită la hartă, îşi îndreptă privirea spre Kurt.
  Niciodată nu se uitase aşa la el. Îi plăcea să se uite şa Kurt amuzată, cu dragoste frăţească, sarcastică, bosumflată, dar niciodată aşa. Se uita la el ca şi cum voia să îl omoare. Îşi dădea seama că unghiile îi intrau în pielea palmelor, dar nu le băgă în seamă.
  "Ia chestia aia de lângă mine," aproape că scuipă Ivy.
  Voia să o ia şi să nu o mai vadă niciodată. Îşi dădu seama cum mintea i se golea şi singurele lucruri care îi străfulgerau prin minte erau Piatra, Kurt, Jake şi un munte de oameni morţi. Asta pentru că simţea că totul se repeta. Mai găsise Piatra o dată. Nu îi spusese niciodată lui Kurt, însă o găsise. Şi ştia cum se va termina. Pierduse toate persoanele dragi ei în secunda în care atinse Piatra. Se părea că Ministerul o urmărise şi, înainte ca Ivy să poată face ceva îi omorâseră pe toţi prietenii care o înconjurau în acel moment. Şi erau mulţi pentru că toţi voiseră să vadă Piatra. Era doar un copil atunci.
  Acum, Ivy nu se mai uita nici la Kurt, nici la hartă. Se uita undeva în gol cu lacrimi în ochi, parcă retrăind fiecare moment. Expresia i se înăspri, devenind goală, iar lacrimile începeau să se retragă. Când se simţi în stare, îi vorbi lui Kurt.
  "Îmi pare rău," spuse ea. Era sigură că nu era în stare să repete acelaşi tipar ca şi atunci. Şi totuşi, atunci era doar un copil.
  Inspiră adânc şi îşi descleştă mâinile. Simţi cum începu să curgă sânge din rănile pe care şi le făcuse, însă acesta era ultimul lucru la care se gândea.