Just walking through the past and present

[Orlando Quinn]

OOC: OPEN. Toţi sunt invitaţi.

Privi tablourile. Mari, mici, medii, cu personalităţi, cu peisaje naturale. Aşezate pe verticală sau pe orizontală.
Cunoştea vag prezenţa tunelelor pe acolo..Adica aproape deloc, să fie sincer. Un prieten îi arătase în anul V două pasaje care duceau spre Bucătărie. Unul era pe hol, un coş cu fructe, iar celălalt era pe aici. Tot vreun tablou care să înfăţişeze ceva bunătăţi culinare, probabil. Se uită ameţit după ceva şi într-un final găsi, aproape de tavan, o pictură ce înfăţişa un coş cu legume. Nu prea inspirată ideea, după părerea lui, dar măcar mai sănătoasă.
Nu ştia dacă avea voie acolo. Nimerise din intâmplare, în timp ce studia Hogwarts cu toate amănuntele. Considera, brusc, foarte important să cunoască pasajele şcolii. Pe toate. Vorba aia, mai bine mai târziu decât niciodată, nu-i aşa?
Oricum, elevii nu erau în şcoală, ci afară, bucurându-se de soare. Sau, mă rog, majoritatea. Nu întâlnise nici unul în miniexcursia lui, ceea ce era foarte bine, să fie sincer.
Când dădu să iasă, văzu două picturi care îl impresionară. Una cu Albus Dumbledore, fostul şi mult respectatul director, care se uita inteligent la el. Lui Orlando totul i se părea inteligent la tipul ăsta. Expresia facială, ochelarii în formă de semilună, perfecţi pentru el, barba lungă, argintie, felul în care vorbea şi se mişca.
Dintotdeauna îl admirase şi fu încântat de faptul că îl prinsese în viaţă, chiar şi pentru un timp scurt.
Celălalt tablou, părea a fi din perioada Renaşterii, sau cel puţin aşa presupunea. Infăţişa un tablou în culoare a unui personaj feminin. Femeia respectivă era lipsită de expresie în ochi sau gesturi. Părul roşcat şi cârlionţat îi cădea lin pe umeri, pielea albă intra în contrast cu rochia albastru închis, specific perioadei medievale, iar ochii te cucereau tocmai prin răceala de care dădeau dovadă.
Abia după câteva secunde bune de analiză, Orlando realiză că portretul nu se mişca. Stătea în aceeaşi poziţie obositoare, în închisoarea tabloului, cu incapacitatea de a se mişca. Vrăjitorul atinse delicat materialul tabloului, dar nu se întâmpla nimic.
Da, era un tablou ce provenea din lumea Încuiaţilor, era sigur. Ei bine, era un tablou deosebit, în opinia lui. Dar se întreba ce ar căuta un tablou de-ar lor aici, la Hogwarts. Se gândi că probabil respectul pe care îl acorda Albus Dumbledore Încuiaţilor era suficient de mare cât să pună un tablou nemişcat în Camera Portretelor. Dar totuşi. Nu se putea ca Dumbledore să aibă atâta încredere în elevi cât să le lase pe mână un astfel de tablou. Sigur era ceva deosebit la el.
Deodată uşa se deschise şi şatenul tresări nervos.Îşi trecu mâna prin păr, agitat.