Just me and my life..

[Avril Arakawa]

Mda, se invata si la istorie >< (cel putin noi invatam)

In ce an?? De unde sa stiu eu? Eu nici macar nu stiu unde se afla Olanda pe harta (mda, astea e partea de geografie, dar oricum..) si sa stiu cand a fost formata Compania Indiilor Orientale??
"Pai.. Aaa.. 160... aaa..." fac eu, incercand sa imi amintesc cifra blestemata ce imi mai lipsea. "2" imi sopteste colegul meu de banca. Numarand in gand de cate ori ma scapse de bucluc (va trebui sa fac la fel pentru el..) ii zic doamnei, multumita de mine: "1602!" Dupa fata doamnei usor dezamagita ca nu imi putea da un 2 (hoasca afurisita!) mi-am dat seama ca am nimerit-o. Cu o expresie ce spunea `hai, mai aveti si alte intrebari? sa va vad!`mi-am reindreptat atentia spre caiet, ignorand-o pe profesoara cu tot `respectul` de care eram in stare. Respect care este egal cu zero.
Se suna intr-un final! O zbughim cu totii afara, nebagandu-l in seama pe body-guard, ce ne tinea prelegeri cum ca: "Nu trebuie sa va grabiti. Stati cuminti. Unde plecati asa dezbracati?", bla-bla-bla. Din pacate, avea putina dreptate. In doua minute, eram uzi pana la piele, si infrigurati. Si, normal, la cat suntem de `destepti`, nici nu ne luasem gecile, deci trebuia sa purtam hainele ude. Plouati (si la propriu, si la figurat) ne-am tarat inapoi in clasa, lasand in urma noastra o dara mare de apa (care normal, ne-au atras nenumarate reprosuri de la femeile de serviciu) si ne-am intors in clasa.
Uda pana la piele, m-am trantit in scaun, si m-am uitat in orar. Ora a doua: Franceza. What the fuck? Nu stiu nimic la franceza! Nu pot sa leg nici macar doua cuvinte amarate, ca sa nu mai spun texte intregi, pe care ar trebui sa fim in stare sa le citim, dupa cum spune doamna, Da, ar trebui sa fim in stare. Insa nu suntem.
Vine profesoara, si ne pune sa ne taram pana la sala de engleza. O ascultam, cuminti. Nu trebuia sa ii dam ocazia sa tipe la noi de la inceputul orei, cum facea de obicei. Oricum, parea dornica de cearta, asa ca nu am scos nici un sunet. Ma asez cat mai in spate, impreuna cu prietenele mele, rugandu-ma sa nu ma asculte. Dar bineinteles ca nu mi se indeplineste dorinta...
"Diana! Ce am avut de pregatit pentru azi?" intreaba. Dau grabita paginile din caiet, incercand sa gasesc unde era scris "Devoir". In sfarsit!
"Erm.. De la pagina 87, exercitiile 2, si 3." zic cu jumatate de gura, sperand ca profesoara sa nu ma puna sa spun in franceza. Bineinteles, nu scap. "In franceza, te rog" zice doamna mieros. "Pai.. Aaaa..." zic, gandind febril. Nimic. Nici o idee. "Am invatat numeralul de nu stiu cand! La fel si celelalte cuvinte" face doamna. Imi dau ochii peste cap, abtinandu-ma de la o remarca nu tocmai politicoasa. Poate ca ea stie cuvintele, dar eu habar nu am sa spun cum sa ma prezint, dar sa spun ce tema avem?? Arunc o privire spre colegele mele, ce mai aveau putin si izbucneau in ras. Mda, halal prietene.
"Citeste exercitiul 2, te rog". Ceee?? Nu i-a ajuns cat m-a torturat? Ii arunc o privire, si ma uit in carte. Totul era ciudat, neobisnuit, de parca ar fi fost scris intr-o limba neobisnuita. De fapt, pentru mine chiar asa e.. "Aa.." zic, recapitulandu-mi in minte regulile de pronuntie."C-omplete con-convenablement ces con-signes" reusesc sa citesc eu cerinta intr-un final, mandra de mine. Din pacate, profesoara nu era multumita doar cu atat, si ma pune sa citesc intreg exercitiul. Damn! Dupa 10 minute de chin, si batai de cap, reusesc sa il spun. Si bineinteles, profesoara nu e multumita!. Cu o fata de parca as fi spus cine stie ce, ma lasa in pace, reintorcandu-si atentia spre colegii mei cu accent tres bun.
Dar nici macar asta nu a durat mult; a inceput ca de obicei sa ne tina morala, sa nu spuna ca suntem nu stiu cum, sau ca am facut nu stiu ce, ca in fiecare zi. Si te mai miri de ce se trezeste de multe ori cu guma pe scaun, sau cu injuraturi prin sala de sport. Ca sa nu mai pomenim de comportamentul `nostru` cu `dansa`, care nu este deloc potrivit pentru elevi cu `pretentii` cum ne spune mereu ca suntem. Mda, poate in visele ei. Ce pretentii avem noi? Sa trecem clasa la germana.. Sa nu ne dea test la fizica.. Si cam atat. Chiar e prea mult??
Ding! Ding!
Ce sunet minuntat! E pauza! O zbughim cu totii din sala de engleza, uitand chiar sa o salutam pe doamna. Dar ce conteaza? E pauza mare! Din pacate, cand ajungem la usa, constatam ca iar e incuiata. De parca in clasa noastra ar fi ascunsa cine stie ce arma nucleara. Ne postam cu totii in fata usii, blocand tot culoarul. Intr-un tarziu, vine o femeie de serviciu si ne deschide. Liberiiii... Ne grabim in clasa, impigandu-ne, fiecare incercansd sa ajunga cat mai repede. Imi bag mana in buzunar. Bani: Bifat. Acum doar trebuia sa gasesc pe cineva care sa se duca la Fornetti, sau sa vine cu mine. Nimeni nu vrea. Damn it. Ma duc la iesirea din scoala. Nu ma lasa body-goard-ul sa ies. Double damn it! Ma intorc in clasa plouata. Nu am ce sa mananc. Triple damn it! Stau si ma uit la unii care au fost destul de `destepti` sa isi aduca de acasa. Intr-un final, pun mana pe ceva, si mananc repede. Exact la fix. Se suna, si profesoara intra in clasa.
Ora de romana.. O ora, la care pot sa afirm ca sunt printre preferatii doamnei. Mda, ciudat, sa fiu preferata unui profesor, dar la romana chiar se intampla. Ceea ce nu e neaparat bine, avand in vedere ca profesoara are obieciul sa ma puna sa raspund de doua ori mai mult decat altii, ca sa nu mai spun ca ma mai si verifica daca sunt atenta. Eu?? Sa nu fiu?? Imposibil.. Din pacate, exista altii care imi distrag atentia. Cineva ma impunge in spate. Ma intorc, exasperata. Cine putea fi, decat idiotul de Marian, care imi intindea un mobil, sa i-l dau Ralucai, fata din fata mea. Ce sunt eu, postas? I-l iau, dar din pacate tocmai atunci se gaseste si doamna sa se uite la mine. Amintindu-mi ca tocmai ne spusese diriginta (profesoara de franceza) ca nu mai aveam voie cu mobile, cu aparate foto, etc, il ascund repede in banca, incercand sa par atenta. Si tine faza! Incearca, colegul meu sa ia mobilul. Ii dau un cot, si i-l intind pe sub banca Ralucai. Din pacate, iar se uita doamna la mine. Damn it! Ce am mai facut? "Cristi si Ionut, nu mai vorbiti!" zice doamna, revenind la lectie. Oftez usurata. Nu m-a vazut. Iar i-l intind Ralucai. Nu ajunge la el. Argh.. Ce ghinion pot avea. Cu un ochi la profesoara, il scot de sub banca, si i-l dau asa. De fapt, mai mult i-l arunc. Il prinde, si il baga repede in ghiozdan. Victorie! "Diana, spune-mi ce functie sintactica are adverbul acesta". Huh?? De ce a trebuit sa ma aleaga tocmai pe mine? Arunc o privire in caiet, incercand sa imi dau seama despre ce vorbeste. Vad niste propozitii. Rugandu-ma sa fie vorba de ele, zic: "Pai.. Are functie sintactica de complement circumstantial de mod" zic incurcata. "Esti sigura?" ma intreaba, uitandu-se la mine. Cee? Nu e bine. Ma holbez la el cu ochii mari. Poate ca era nume predicativ.. sau predicat.. nu, nu, e complement! "Aaaaa..." fac, tragand de timp. "Daaa..." zic. "Foarte bine" raspunde profesoara, si isi indreapta atentia spre colegul meu de banca. Eu ma holbez la ea. Adica, ma tinuse cinci minute doar pentru a-i confirma ca era complement?? Damn it. Profesorii.. Cine ii poate intelege?!
Pauza.. Din nou. Ma uit la orar. Avem fizica. Ceea ce inseamna ca avem 30 de minute libere, nu 10. Profesoara mereu intarzie. Ma asez pe banca. Vreo 5 colegi ma urmeaza imediat. Incingem un joc de carti. Castig eu. Wow.. Ce ciudat! Astept sa vad cine pierde, pentru a-i da porunca. Normal, ultimul e Ionut. "Hm.. hm.. hm.." fac, rasucindu-mi ganditoare o suvita. "Fa abdomene" zice o colega. Se posteaza el pe jos, dar dupa doar una se ridica. "Nu pot, ma doare umarul.. M-am lovit la antrenamente, la fotbal". Incearca intr-o mana. Nimic. Nu poate. "Fa 10 genoflexiuni* zice alta colega. Le face imediat. Hm.. Cam prea plictisitor. Vazandu-l cum sare (porunca altei colege - saracul baiat, parea sa primeasca porunci de la toti!) imi vine o idee. "Zboara" ii zic eu inocent. Se holbeaza putin la mine, dar se urca repede pe o banca din apropiere. Cu totii ne uitam la el. Huh?? Isi ia avant, si face o saritura imensa, vreo 2 sau 3 metrii in inaltime, si 2 in latime. Ceea ce e cam ciudat, avand in vedere ca el e chiar scund. Incepem cu totii sa radem,strigandu-i: "I can fly, like a bird in the sky, fiu-fiu-fiu..". Din pacat, distractia nu tine prea mult. Intra profesoara. Damn it!

Nu e nimic amuzant, trebuie sa vina ora de fizica ) Sper sa va placa, l-am scris ieri seara, cand mai mult dormeam pe mine >.<