Black Parade

[Effy K. Dietrich]

• Îl lăsă pe tânăr s-o ajute să-şi recupereze echilibrul, pentru că avea cu adevărat nevoie de puţin sprijin. Însă se strădui să redevină stabilă, cu picioarele pe pământ cât mai repede. Nu avea nimic personal cu tânărul din faţa ei, doar nu îi plăcea să primească prea mult ajutor din partea străinilor. O făcea să se simtă îndorată faţă de ei, şi chiar nu avea nevoie de aşa ceva. Avea deja prea multe regrete faţă de cei la care ţinea; era sigură că indiferent de cât de mult timp ar trece nu ar fi fost în stare să se ierte pentru că i-a părăsit.
  
  Effy se încruntă , nu frustată, ci intrigată de îndrăzneala tânărului. Îl privi în ochii săi ca de gheaţă, fără teamă sau cea mai mică urmă de emoţie. Irişii ei safirii erau inexpresivi. Nici măcar ignoranţa nu se întrevedea. Era ca lipsită de sentimente, incapabilă să le simtă şi să le exprime.
  Îi îndepărtă încet mâna de pe bărbia ei, şi-şi-o retrase pe a ei, după ce i-o sărută. Se dădu un pas în spate, de data aceasta sigură pe ea.
  
  "Effy, sau Katia. Cum doreşti." Se prezentă pe un ton perfect calm, buzele sale de un rozaliu pal arcuindu-se într-un zâmbet amabil.