The sword of time will pierce our skins

[Ema Snow]

Ema ridica o spranceana aproape perfect arcuita si ii arunca Viperinei o privire sceptica, tinandu-si cu fermitate mainile incrucisate la piept.
" - Sigur, Morgan le Fay..."
Soimeanca accentua fiecare cuvant, rotunjind vocalele si ignorand fenomenele vechi de sute de ani de palatalizare.
O privi cateva clipe ganditoare. Abia daca isi mai permitea sa respire. Ii era teama ca nu cumva sa distruga linistea ce cuprinsese antreul si mica camera. Si in acea nemiscare perturbata ocazional de un tunet sau un ropot violent de ploaie, Ema ofta.
" - Odette..." aproape ca sopti, vocea fiindu-i moale, delicata.
Se apropie incet de prietena ei si indrazni sa-i puna o mana calda pe umar.
" - Tu esti bolnava sufleteste"
Nu era o intrebare, ci o afirmare facuta cu teama. Emei ii era frica de ce putea sa o intristeze pe fata ce statea acum langa ea, prietena pe care nu o mai vazuse de multa vreme.
" - Ce s-a intamplat?"
Vocea Soimencei era usor haraita, dar fata spera ca reusise sa-si faca cunoscute intentiile. Daca stia sursa nefericirii, putea gasi o solutie de a o combate. Asta o punea cumva in dificultate. Emei nu-i placuse niciodata sa afle cu de-a forta ce era in neregula cu cei dragi ei, dar uneori se vedea nevoita. Singurul gand care o facea sa se simta cat de cat mai putin vinovata era scopul - cum credea ea - nobil.