i'm a weird fucking human

[Emma Clearwater]

• Emma ii zambi fetei de la Ochi-de-Soim, fericita ca se mai alaturase cineva grupusorului. Daca nu ar fi cunoscut-o pe Isabella, cel mai probabil s-ar fi simtit putin aiurea si ar fi stat pe locul ei, uitandu-se in jur, fara sa scoata niciun cuvant - nu pentru ca Robert sau Arlin nu pareau a fi de treaba, dar din cauza caracterului ei retras.
  
  Isi scoase din geanta un plic simplu, cu numele ei scris pe spate si ingalbenit de timp, apoi trase afara o scrisoare rupta la margini si indoita si o reciti, probabil pentru a mia oara.
  
  Era ultima scrisoare pe care o avea de la mama ei si o purta cu ea mereu. O facea sa creada ca intr-un fel, era inca acolo, cu ea. Trecusera cativa ani buni de la incindent si prefera sa nu-si mai aminteasca sau sa vorbeasca despre asta. Avea senzatia ca in cazul ei, vorbitul facea mai mult rau decat bine.